Gest umanitar

150 de copii sărmani, ajutați cu rechizitele necesare începerii anului școlar



Beneficiarii donațiilor de rechizite, în holul fabricii de înghețată Betty Ice
Beneficiarii donațiilor de rechizite, în holul fabricii de înghețată Betty Ice

Începerea anului școlar a reprezentat un motiv de bucurie pentru aproximativ 150 de copii sărmani din municipiile Suceava și Rădăuți, cărora Asociația Oamenilor de Afaceri Creștin-Evanghelici din Bucovina, reprezentată de omul de afaceri Dumitru Mihalescul, le-a oferit cadou rechizitele școlare necesare claselor I-VIII.
Beneficiarii acestui cadou neașteptat provin din familii nevoiașe, centre de plasament și școli speciale.
Prima etapă de împărțire a rechizitelor a avut loc chiar în prima zi de școală, la Restaurantul Gerald’s din Rădăuți, unde copiii au venit însoțiți de părinți și reprezentanți din cadrul Direcției de Asistență Socială Rădăuți.
A doua etapă s-a desfășurat în aceeași zi, la Suceava, gazdă fiind directorul Betty Ice, Vasile Armenean.
“Deși aflați la o vârstă foarte fragedă, acești copii își construiesc încă de astăzi viitorul de mâine. Acest sprijin a însemnat o cărămidă așezată la temelia viitorului lor. Bucuria din ochii lor ne încurajează să fim mai departe un sprijin pentru comunitatea în care Dumnezeu ne-a așezat, conștienți fiind că doar împreună putem realiza mai mult!”, a declarat reprezentantul Asociației Oamenilor de Afaceri Creștin-Evanghelici din Bucovina, Dumitru Mihalescul.