Rădăuți

15 mii de oameni au cîntat cu Holograf, Voltaj și cu Iris

Dacă termenul „megaconcert”, care făcea parte din materialele de promovare a spectacolului de sîmbătă seară de la Rădăuți, li s-a părut unora deplasat, calitatea show-ului dar și prezența a aproximativ 15 mii de oameni a confirmat că într-adevăr a fost megaconcert. La fel cum a procedat încă de la prima ediție a Cupei Nikodemus, organizatorul competiției – omul de afaceri Costel Babiuc a organizat un spectacol la finalul campionatului de minifotbal, spectacol care s-a dorit de excepție în condițiile în care Trofeul Nikodemus a ajuns la ediția cu numărul X. Și așa a fost. Sîmbătă seară, puțin după orele 21.00., la finalul festivității de premiere a competiției, pe scena din piața centrală a municipiului Rădăuți a intrat trupa Holograf. Dan Bitman și ai lui a reușit să determine o masă de oameni să uite de grijile și de necazurile cotidiene și să cînte împreună „Ochii tăi”, „Vine o zi”, ori „Romeo și Julieta”. Dacă la debutul spectacolului erau ceva mai mult de șapte mii de spectatori imediat după jocul de artificii, care a reușit să-i minuneze timp de aproape un sfert de oră pe cei din piața centrală, numărul acestora s-a dublat odată cu apariția pe scenă a formației Voltaj. Pe fond de „Patapetine” sau de „Eu cu mine” au dansat tinerii dar și părinții acestora chiar și trei generații din aceeași familie. Dacă norii au amenințat permanent municipiul Rădăuți se pare că și ei au fost impresionați în cele din urmă de ceea ce se întîmpla în piața centrală și și-au amînat intențiile, deși au mai avut cîteva „scăpări”. La finalul spectacolului a cîntat Iris. Chiar dacă era aproape de miezul nopții Cristi Minculescu a făcut show pe scenă, așa cum face de mulți ani, și a reușit să impresioneze încă o dată miile de spectatori, spectatori care cu greu s-au despărțit de „Floare de Iris”, „Strada ta” sau de „Mătase albă”. Într-un cuvînt la Rădăuți chiar a fost „megaconcert”! Felicitări organizatorului, Costel Babiuc, dar și celor care au asigurat buna desfășurare a spectacolului: Primăria, Jandarmeria,Poliția, Răcoritoare Bucovina. Sponsori: Coca Cola, Amnar, Killer, Popas Bucovina, Antique, Schweighofer Holzindustrie, Memory.

Recomandări

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori

Ambasadorul Indiei, alături de primarul din Milișăuți, Vasile Cărare, în locul în care mii de studenți indieni și-au găsit adăpost după ce s-au refugiat din Ucraina

„Crăciunul – sărbătoarea bucuriei” – un spectacol dedicat generozității și spiritului civic la Colegiul „E. Hurmuzachi”