15 localități sucevene vor beneficia de un proiect de investiții în valoare de 6,7 milioane de lei

Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor

15 localități sucevene vor beneficia de un proiect de investiții în valoare de 6,7 milioane de lei. Este vorba de proiectul “Implementare de soluții e-guvernare”, al cărui titular este Consiliul Județean și care este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice. Proiectul va fi implementat în localitățile Bogdănești, Gălănești, Voitinel, Siret, Balcăuți, Calafindești, Zamostea, Milișăuți, Iaslovăț, Todirești, Bălăceana, Siminicea, Cornu Luncii, Fântâna Mare și Boroaia. Așa cum a declarat președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, obiectivul general a proiectului este reprezentat de creșterea performanței actului administrativ prin eficientizarea activităților interne, a calității serviciilor publice online aduse cetățeanului cu ajutorul unui sistem informatic integrat, implementat la nivelul instituțiilor publice partenere din județul Suceava, care să gestioneze Registrul Agricol în format electronic și să realizeze un management intern performant.

Recomandări

Finalizarea proiectului „Extindere si dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

„Nu” manipulării online, spus de peste 500 de tineri cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani, din 13 localități sucevene

CJ Suceava inițiază un proiect de 22,5 milioane de lei pentru modernizarea DJ 208F, de la limita cu Iași până în Uidești