Sport

15 km drum de munte și premii de 3.000 de euro, primele date despre Cupa Bucovinei la ciclism

Mașina cu echipamente
Mașina cu echipamente

Cursa cu bicicletele de la Suceava până pe Rarău efectuată, duminică, de Mihail Mugurel Buga și Constantin Lucuțar s-a finalizat cu stabilirea traseului pentru prima ediție a Cupei Bucovinei la ciclism, ce va avea loc la începutul lunii august, anul viitor. Mugurel Buga, unul dintre inițiatorii proiectului, ne-a declarat, ieri, că împreună cu partenerii săi, Constantin Lucuțar și Dorin Condria, a decis că pentru prima ediție a cupei cel mai potrivit ar fi traseul de la Pojorâta până pe Rarău, un drum de 15 km care poate fi parcurs în bune condiții atât cu mountain bike, cât și cu biciclete de stradă.
Potrivit lui Buga, prima competiție în ciclism, de această dimensiune, din istoria Sucevei se adresează atât amatorilor, cât și sportivilor legitimați și va avea un fond de premiere de circa 3.000 de euro. Intenția organizatorilor este ca marele premiu să fie de 1.000 de euro, iar competiția să fie înscrisă în calendarul Federației Române de Ciclism. Cicliștii legitimați vor fi înscriși în concurs gratuit, ceilalți vor trebui să plătească o taxă cuprinsă între 10 și 25 de euro.
Deși inițial organizatorii aveau în vedere un traseu mai lung și în ciuda faptului că șoseaua Suceava-Pojorâta se pretează, din punct de vedere al calității asfaltului, la o astfel de competiție, pentru prima ediție vor rămâne totuși doar cei 15 km de la Pojorâta la Rarău.
Pană din cauza unui ciob de la o sticlă de bere, în Gura Humorului
Cicliști experimentați, Buga și Lucuțar au parcurs duminică traseul de 75 de km de la Suceava la Pojorâta în 2 ore și 40 de minute și au avut nevoie de încă o oră și 20 de minute pentru Pojorâta-Rarău, până la cabana pastorală. Pe această ultimă porțiune, sucevenii au fost însoțiți și de doi cicliști din Câmpulung Moldovenesc, Voicu Raia și Cezar Coștiug.
„Drumul a fost în condiții extreme. Vremea a fost bună, cu soare, dar șoseaua până la Pojorâta a fost tot timpul umedă. Vara, însă, pe vreme bună, timpul se înjumătățește”, a arătat Mugurel Buga. Pe drum au avut parte și de o pană în Gura Humorului, din cauza unui ciob de sticlă de bere, aflat pe șosea.
Concomitent cu acțiunea de duminică, la Suceava s-au pus și bazele Federației Județene de Ciclism, cu membri fondatori Bucovina Bike School, patronată de Mugurel Buga, și cluburile de ciclism Monti Cond și MTB Bucovina Rădăuți. Potrivit lui Buga, asociația urmează a fi înscrisă în Federația Română de Ciclism. În opinia sa, în acest domeniu piața este aproape liberă, deoarece în România, cu atât mai mult la Suceava, nu există tradiție în ciclism.

Pană în Gura Humorului
Pană în Gura Humorului
15 km drum de munte și premii de 3.000 de euro, primele date despre Cupa Bucovinei la ciclism
15 km drum de munte și premii de 3.000 de euro, primele date despre Cupa Bucovinei la ciclism
Mugurel Buga

Constantin Lucuțar

Constantin Lucuțar și Mugurel Buga
Constantin Lucuțar și Mugurel Buga
Pană în Gura Humorului
Pană în Gura Humorului
Mașina cu echipamente
Mașina cu echipamente