Pe data de 11 aprilie va debuta ediția a XVIII-a a Campionatului Județean de old-boys. Competiția se adresează practicanților de minifotbal nelegitimați, cu vârsta minimă de 35 de ani, care sunt îndrăgostiți de mișcare în aer liber și dornici să socializeze.
Pe tabloul de concurs al competiției care se va desfășura la Civica Sport Center se vor afla un număr de 15 formații, cu una în plus față de ediția precedentă: Apa Design, Artra Autobest HQ, AWS Team, Barbershop by Niță Marian, Concordia, Darex Nissan, Eco Optic, Fides Team, Intermontana, Young Old Boys, REI Team, Revine, Ripac Hugo, Steelcorp și Vivendi.
Campionatul județean de old-boys beneficiază de sprijinul firmelor Avastar și Bergenbier, precum și al Asociației Județene de Fotbal și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret.
Precedentele șaptesprezece ediții ale Campionatului județean de minifotbal pentru old-boys au revenit formațiilor Centru Vechi (patru titluri), Inter Conti (patru titluri), Vivendi (patru titluri), Revine (trei titluri), Crama cu Ștaif și Las Vegas.
Iată cum se prezintă programul primei etape:
Marți, 11 aprilie, ora 18.00: AWS Team – REI Team
Marți, 11 aprilie, ora 19.00: Darex Nissan – Revine
Miercuri, 12 aprilie, ora 18.00: Artra – Intermontana
Miercuri, 12 aprilie, ora 19.00: Vivendi – Fides Team
Joi, 13 aprilie, ora 18.00: Steelcorp – Young Old Boys
Joi, 13 aprilie, ora 19.00: Ripac Hugo – EcoOptic
Joi, 13 aprilie, ora 20:00 Concordia – Barbershop by Niță Marian
Apa Design stă în runda întâi.