Campionatul Județean de Minifotbal

15 echipe și-au anunțat deja participarea



La ce lot de jucători are, debutanta Betty Ice nu face în mod sigur doar simplu act de prezență în Campionatul Județean de minifotbal
La ce lot de jucători are, debutanta Betty Ice nu face în mod sigur doar simplu act de prezență în Campionatul Județean de minifotbal

Ediția 2011-2012 a Campionatului local de minifotbal se anunță a fi și mai încinsă decât până acum, și asta deoarece organizatorii au permis pentru prima dată participarea în competiție a jucătorilor semiprofesioniști, care activează ca fotbaliști în Ligile a IV-a și a V-a. Sezonul 2011-2012 al noului campionat județean este programat să înceapă pe data de 12 septembrie, meciurile urmând să se dispute ca și până acum la Baza sportivă Ramiro din Burdujeni.
Până în prezent s-au înscris în competiție 15 formații, printre care se numără echipe cu vechi state de servicii în întrecerea municipală, cum sunt Interconti, Pit Stop, Apropo Cafe, Revine, Railex, Adistal, Pub Sport Penalty, Omniasig, Netcom sau Global Instal, dar și câteva nume noi, precum Betty Ice, Kamer – Marelbo, Dinadrom, Topgeosys sau Old Sticks.
Tragerea la sorți a partidelor din campionat va avea loc cel mai probabil luni, pe 5 septembrie, însă până atunci, organizatorii speră ca și echipa Bracom să-și dea acordul de participare, astfel încât competiția să pornească la drum cu un număr de 16 echipe.
Ca și în precedentele ediții de campionat, este de așteptat ca lupta pentru supremație să se dea între grupările Railex, Revine și Interconti, cu toate foste câștigătoare ale întrecerii, în ecuația luptei pentru titlu putând să mai intre o serie de formații bine consolidate ca Pit Stop, Apropo Cafe sau Pub Sport Penalty.
Dintre echipele nou apărute pe tabloul competiției, Betty Ice pare cea mai îndreptățită să aspire la un loc fruntaș. Lotul celor de la Betty Ice este alcătuit din jucători experimentați pe teren mic, precum Ovidiu Livițchi, Costică Sidoriac, Ioan Cazacu, Marian Ungureanu, Liviu Perijoc și Florin Haraga, cu toții foști campioni ai întrecerii municipale împreună cu Railex, dar și din fotbaliști care evoluează de ani buni în Ligile a IV-a și a V-a, cum este cazul lui Constantin Cârlan (Florconstruct Pătrăuți), Marius Marmeliuc, Bogdan Târnovan (ambii Rapid II Mihoveni), Radu Gâză (Progresul Salcea) sau Nicu Lazăr (Viitorul Liteni). Cel mai cunoscut echipier al grupării Betty Ice rămâne însă Laurențiu Berezoschi, fostul căpitan al Cetății Suceava din perioada 2005-2008.



Recomandări

Peste 60 de copii și tineri au participat la „Peripeții de vară”, alături de echipa Salvamont Suceava, la Muzeul Arta Lemnului

Peste 60 de copii și tineri au participat la „Peripeții de vară”, alături de echipa Salvamont Suceava, la Muzeul Arta Lemnului. Foto Țăran Daniel Robert
Peste 60 de copii și tineri au participat la „Peripeții de vară”, alături de echipa Salvamont Suceava, la Muzeul Arta Lemnului. Foto Țăran Daniel Robert