În primele 6 luni ale acestui an, 15% dintre angajații din județ și-au schimbat locul de muncă. Așa arată o statistică întocmită la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava și care se referă la angajații din sistemul privat. Specialiștii ITM estimează că până la finele anului 30% din angajații din județ își vor schimba locurile de muncă.
Inspectorul șef al ITM, Mihai Airinei, a declarat că mobilitatea mare de pe piața de muncă suceveană se datorează apariției supermarketurilor, care au asimilat angajați de la unitățile mici de comercializare, precum și creșterii semnificative a locurilor de muncă din domeniul construcțiilor în lunile mai și iunie.
La ITM Suceava sunt în prezent înregistrate 124.019 contracte de muncă active, dintre acestea 2.559 fiind încheiate în luna iunie, perioadă în care au încetat 2.100 de contracte de muncă.
„Mobilitatea pe piața de muncă suceveană este mare și credem noi că până la finele anului 30% dintre angajați își vor schimba locul de muncă. Este vorba despre o restructurare a forței de muncă din domeniul privat”, a menționat Mihai Airinei.




