Casa de tip familial „Colț Alb” din Suceava este locul în care 15 copii și tineri, cu vârste cuprinse între 4 și 19 ani, aflați în dificultate, primesc sprijin material și asistență psihologică. Motivele care au stat la baza instituirii măsurii de protecție pentru cei 15 copii și tineri au fost condițiile sociale precare: unii erau crescuți de un singur părinte, care își pierduse locul de muncă, trăiau în mizerie și foame, alți minori nu aveau locuință, fiind purtați de rude dintr-un loc în altul, iar câțiva sunt orfani. 13 copii frecventează cursurile învățământului de masă din Suceava, la Școala Gimnazială Nr. 4, Liceul cu Program Sportiv, Școala Gimnazială Nr. 3, Colegiul de Industrie Alimentară, doi copii sunt preșcolari la Grădinița „Piticot” Suceava și una dintre beneficiarele centrului este studentă în anul I la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Copiii și tinerii sunt tratați în acest centru ca într-o adevărată familie. Casa „Colț Alb” este situată într-o zonă accesibilă, cu mijloace de transport în apropiere, dispune de o curte largă dotată cu parc de joacă, livadă de pomi fructiferi, tocmai pentru ca beneficiarii să ducă o viață normală, în mijlocul comunității, și nu izolați. Casa de tip familial „Colț Alb” din Suceava este subordonată Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava – Servicii multifuncționale de tip rezidențial Suceava, care mai include Centrul de primire în regim de urgență a copilului abuzat, neglijat și exploatat și Modulul de tip familial „Micul prinț”.
Reprezentanții Protecției Copilului ne-au spus că în sala de zi a Casei de tip familial copiii beneficiază de acces la televizor, calculator, bibliotecă, spațiu adecvat pentru recreere și socializare. „Casa de Tip Familial «Colț Alb» Suceava asigură copiilor un mediu cât mai apropiat de mediul familial, astfel încât ei sunt participanți direcți la activitățile desfășurate în interiorul centrului. Activitatea de educație în centru se efectuează în general pe grupe, ținându-se cont de vârsta copilului/tânărului, nivelul de dezvoltare a copilului/tânărului și capacitatea de a înțelege, asimila și asculta. Mottoul centrului social este «Suntem familia care te ajută să crești om între oameni»”, ne-a spus Rodica Ilisei, șefa Serviciului multifuncțional de tip rezidențial Suceava.
Crearea unui mediu familial pentru copii
La internarea în centrul social este evaluată situația actuală a copilului și în funcție de problemele și nevoile specifice identificate se realizează un plan individualizat pe o perioadă determinată, urmărindu-se, de asemenea, și obiective pe termen scurt, mediu și lung care pe lângă activitățile impuse de anumite evenimente în desfășurare vor avea în vedere, cu un caracter permanent, dezvoltarea deprinderilor de autonomie personală. La Casa „Colț Alb” nu numai copiii și tinerii beneficiază de consiliere psihologică, ci și familiile acestora. Personalul casei de tip familial stă de vorbă cu fiecare copil în parte despre „apartenența la o familie proprie”, îl informează pe copil asupra duratei de ședere în instituție și îl încurajează să mențină legătura cu familia.
„Se urmărește o creștere și o dezvoltare armonioasă a beneficiarilor pe perioada plasamentului în centru. Încercăm să organizăm diverse activități, pentru a crea un mediu familial copiilor, astfel că fiecare dormitor este personalizat în funcție de preferințele și nevoile lor:dotarea cu jucării viu colorate din diferite materiale pentru copiii mai mici, zugrăvirea pereților în culori vii, în funcție de gustul fiecăruia, postere reprezentând idolii preferați, prezența în casă a unui cățel al copiilor; programul de servire a meselor este în funcție de programul școlar și nevoile copilului, iar folosirea timpului liber este după preferințe”, a adăugat Rodica Ilisei. Pentru tinerii care au finalizat cursurile unei forme de învățământ, personalul Centrului „Colț Alb” contactează persoane fizice sau juridice în vederea găsirii unui loc de muncă pentru acel beneficiar. După ieșirea din sistemul de protecție, copilul sau tânărul este monitorizat cel puțin trei luni de Direcția de Asistență Socială Suceava.