Tinerii suceveni care doresc să aibă o locuință proprie au șansa de a primi gratuit terenul pe care să își construiască casa. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat ieri că, în luna aprilie a acestui an, primăria va repartiza 142 de locuri de casă, a câte 300 de mp fiecare, pe dealul Tătărași.
“După ce s-au repartizat 236 de loturi de casă pe dealul Mănăstirii, unde sunt deja ridicate foarte multe case, intenționăm să facem al doilea cartier pentru tinerii care au până la 35 de ani. Astăzi, pentru cele 142 de locuri de pe Tătărași sunt depuse 255 de cereri”, a declarat Lungu.
Șeful municipalității sucevene a făcut apel la cei care au dosare sau cereri depuse la Legea 15/2003 să vină la primărie să le actualizeze și să le completeze, pentru ca în aprilie, când se va aproba în ședința de Consiliu Local repartizarea locurilor de casă, să aibă șanse cât mai mari.
“Vom fi corecți în repartizarea acestor loturi, așa cum s-a procedat mereu și la repartizarea locuințelor. Noi lucrăm cu dosare, acestea vorbesc. Este clar că există o competiție destul de mare și sunt mai multe criterii care se iau în calcul. Pe lângă venitul lunar, condițiile de locuit, criteriile profesionale, cel mai important criteriu este cel în baza căruia tinerii trebuie să facă dovada deținerii în cont a 5.000 de euro sau a sumei echivalente în lei, pentru a putea demara construcția”, a precizat Ion Lungu.
Lucrările de racordare a acestui cartier nou la rețelele de apă și canalizare ale Sucevei urmează a fi făcute cu fonduri europene, în etapa a doua a proiectului ISPA.
“Vrem să facem lucrurile meticulos, să nu mai pățim ca pe dealul Mănăstirii, să punem căruța înaintea cailor, pentru că acolo întâi am dat suprafețele de teren și apoi am făcut proiectele de utilități, încât au apărut anumite probleme”, a precizat Lungu, care consideră că, de la jumătatea anului, cei cărora le vor fi repartizate terenurile și care obțin autorizație de construire se pot apuca deja de ridicarea caselor.
În aprilie
142 de familii tinere vor primi gratuit locuri de casă pe dealul Tătărași
