140 de decenii de „Convorbiri Literare” (I)

„Aș dori să înserez în teza de doctorat un capitol numit «anchetă literară», prin care să se poată desluși mecanismul funcționării revistelor postbelice” – îmiscrie de la Universitatea din Tg. Mureș doctoranda Maria Sturzu.„Se împlinesc, în acest martie, 140 de ani de la apariția revistei «Convorbiri literare». La Cluj, București sau Iași, au existat permanent reviste de cultură, cu atât mai mult în tulburata perioadă postbelică; în timp, și-au schimbat ades titlul. De unde apetitul pentru modificarea periodică a numelor acestor publicații?”
– Titlurile modificate voiau să exprime, după startul lozincard, noile vârste ale respectivelor publicații, trecerea unor jinduite praguri către maturizare publicistică, racordarea la exigențele înnoite ale vieții cultural-literare și, mai de fiecare dată, încadrarea într-un continuum al tradițiilor zonei. Era imposibil să se mai păstreze, în a doua jumătate a veacului XX, titluri ridicole și pompieristice de tipul „Pentru pace și cultură. Luptăm!” (predecesorul „Iașului Nou”, apoi „Iașului literar” și „Convorbirilor”). Almanahurile literare (Cluj, Iași) nu aveau o periodicitate a apariției: devenind reviste, își schimbau condiția și în relația cu cititorii, și în aceea cu colaboratorii. Câteodată, a fost vorba și despre o „lepădare” dictată de anumite evoluții politice, inclusiv în relațiile internaționale: „Gazeta literară” fusese subaltern botezată după „Literaturnaia gazeta”, în vreme ce titlul „România literară”, amintind de revista înființată în 1855 de Alecsandri, era legitimat de rădăcini în cultura națională. Trecerea de la „Iașul nou” la „Iașul literar” încerca să marcheze cumva despărțirea de proletcultismul „obsedantului deceniu” (în paranteză fie spus, doar parțial izbutită). „Convorbiri Literare” n-a fost doar un prestigios titlu regăsit în istoria presei moldave, ci a marcat cu autoritate (dimpreună cu „Cronica”) a treia vârstă postbelică în care intra gazetăria literară ieșeană, deslușit anunțată începând cu formatul modificat, grafica, paginația, continuând cu numele din sumar ale colaboratorilor, cu evantaiul mult mai ofertant al exprimărilor creativității literare și al abordărilor critice. Și nu în ultimul rând, cu recurgerea la noi exigențe redacționale. Interesante sunt evoluțiile în cazul revistei „Cronica”. Înființată în 1966, cu un tiraj de 12.000 ex. și difuzare națională, a expiat puțină vreme după revoluție. În 2012, câțiva „cronicari” perindați de-a lungul deceniilor prin redacție (unii chiar de la primul număr, în 1966, fiind realmente ctitorii revistei) au cutezat să înființeze, într-un gest oarecum polemic, „Cronica veche” (…) Am convingerea că, indiferent ce motivații ar avea, schimbarea titlului unei reviste reprezintă un moment de fractură, ades cu urmări benefice. Titlurile de tradiție se insinuează firesc în subconștientul nației; când au și o stimabilă încărcătură de onorabilitate, s-ar cuveni, cu orice efort, păstrate. Când nu, nu.
„Ați condus, o vreme, și revista«Convorbiri literare»…”
– Mult prea mult spus. Un „accident” în redacție, la care n-aș vrea să mă refer aici, a impus secretarului Asociației Scriitorilor un interimat destul de lung, întru confirmarea ideii că nimic nu-i mai definitiv decât provizoratul. N-am figurat în caseta redacțională și, practic, n-am intervenit în structura revistei.
„Era provincia literară nebăgată în seamă și atenționată doar în vederea primirii directivelor? Cum se derulau lucrurile atunci?”
– Cu „primirea directivelor” a mers cât a mers până în preajma anilor ’60, când venirile de la București ale lui Mihai Novicov, secretar al Uniunii Scriitorilor și îndrumător direct al Filialei Iași, se lăsau cu ședințe de incriminare, acuze primejdioase și „măsuri organizatorice”. Revista „Iașul literar” era discutată și smotocită la toate nivelurile, în sumedenie de ședințe menite să-i „analizeze conținutul”, inclusiv în cele sindicale, dimpreună cu „problema deratizării” și a aprovizionării scriitorilor cu gaz lampant. Mai stăruia sentimentul de rubedenie scăpătată moștenit de pe vremea „Iașului nou”, dar, pe măsură ce Filiala, devenită Asociație, s-a întremat – nu numaidecât numeric, cât mai ales prin prestigiul prestației în câmpul literaturii al multora dintre noii membri – s-a modificat și percepția privind viața literară ieșeană și moldoveană, dinamizată și fortifiată prin apariția Editurii „Junimea”, prin organizarea unor mari manifestări de răsunet – Colocviul Național de Poezie, cele opt ediții ale Festivalului Internațional „Mihai Eminescu” ș.m.a. Dar urmau să apară sufocantele „strângeri ale șurubului” tipice trecutului regim, de care n-a avut cum scăpa nici aniversata „Convorbirile Literare”.
(Voi reveni.)