Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava au organizat, în intervalul 10-12 ianuarie, o acțiune de control în trafic care s-a axat pe depistarea și sancționarea șoferilor care circulă cu viteză excesivă, fiind ridicate 41 de permise de conducere, din care 14 de la șoferi care au depășit viteza legală de deplasare în localitate cu mai mult de 50 de kilometri la oră. Într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava se precizează că acțiunea s-a desfășurat zilnic, în intervalul orar 10.00-18.00, și s-a acționat cu autospecialele cu radar ale poliției rutiere.
Din cei 14 șoferi lăsați fără permise de conducere pentru o perioadă de 90 de zile pentru viteză excesivă, cea mai mare viteză a fost înregistrată la un conducător auto din Alexandria, surprins de radar pe DN 2, pe raza localității Dănila, cu 131 de kilometri la oră. Un alt șofer, un bărbat din Republica Moldova, a fost prins circulând cu viteza de 114 km/h pe DN 2E, pe raza localității Sasca.
În afara celor 14 șoferi care au rămas fără permise de conducere din cauza vitezei, alți 11 au fost sancționați pentru depășiri neregulamentare și tot 11 pentru consum de alcool.
În cadrul aceleiași acțiuni de control în trafic au mai fost constatate 11 infracțiuni și aplicate 497 de amenzi, în valoare de aproape 135.000 de lei.
Control cu radarul
14 șoferi prinși circulând cu viteze mari în localitate, lăsați fără permise de conducere






