14 Noiembrie



„Cu botul mașinii”
„Cu botul mașinii”

„Spitalul din Rădăuți” (I)
“Se atrage atențiunea onoratului comitet al țării asupra spitalului din Rădăuți, în care se petrec lucruri strigătoare la cer. Pacienții vin acolo crezând a afla vindecare și alinarea suferințelor, însă, în lipsa căutării, află numai chinuri, ba și moartea. Lucru prea regretabil este cum că medicul primar al spitalului, domnul Ofner, un om deja bătrân, comod și nepăsător, în care e nădușit cu totul orice simț uman, neglijează în toată privința acest spital. Bolnavii cari vin stau câte 14-16 ore necercetați, iar care vine mai slab moare chiar fără ajutor medical, cum s-a întâmplat, nu de mult, și cu morarul Rudich din Gălănești…”
„Patria”, nr. 351, Noiembrie 1899.
„Cu botul mașinii”
„Din inițiativa serviciului de circulație al Direcției regionale de miliție, în centrul orașului Suceava a fost afișat un panou cu caracter educativ-cetățenesc intitulat «Cu botul mașinii». Panoul expune mai multe fotografii luate la locul accidentelor de circulație survenite în ultimul timp în diferite puncte ale regiunii. Fotografiile sînt însoțite de texte explicative care arată cauzele și natura acestor accidente. În lupta împotriva beției, a vitezei excesive și a încălcărilor regulilor de circulație de către unii conducători auto, expunerea unor asemenea panouri instructive constituie mijloace eficace folosite de organele milițienești de circulație în prevenirea accidentelor și educarea cetățenilor”.
„Zori Noi”, Anul XIII, nr. 3404, Suceava, Noiembrie 1958.



Recomandări

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Doctorii suceveni, „uitați” de către colegii lor din centrele universitare vechi, că tratează pacienți cu AVC 24 de ore din 24, 7 zile din 7