Consumatorii din 14 localități sucevene din zonele Vicov, Straja, Brodina, Moldovița, Dornești și Putna sunt în continuare fără curent electric.
Ca urmare a inundațiilor, 12 linii electrice aeriene de medie tensiune au fost scoase parțial din funcțiune, 92 posturi de transformare sunt nealimentate și 20 de stâlpi de electricitate au fost rupți.
15 echipe E.ON Moldova Distribuție, precum și firme care execută lucrări pentru E.ON Moldova, lucrează, în județele afectate de inundații: Suceava, Iași, Botoșani, Bacău, Neamț, la remedierea avariilor și reluarea alimentarii cu energie electrică.
În multe din zonele cu avarii nu se poate interveni deocamdată din cauza căilor de acces impracticabile (poduri rupte, drumuri acoperite de ape și aluviuni, arbori căzuți).
„Echipele noastre intervin cu prioritate pentru remedierea avariilor ce afectează alimentarea cu energie electrică la un număr mare de consumatori (localități întregi), iar pe măsură ce acestea vor fi remediate, vom continua cu remedierea deranjamentelor individuale sau colective. Îi asigurăm pe clienții noștri că am suplimentat numărul de echipe pentru ca remedierea deranjamentelor să fie făcută în cel mai scurt timp posibil, dar numărul mare de deranjamente poate duce la întârzieri în remedierea lor”, se precizează într-un comunicat al Departamentului Comunicare E.ON Moldova Distribuție.
Linii ferate închise Transportul feroviar între Vama și Moldovița a rămas închis, pentru că râul Moldovița a spălat terasamentul din zonă. Liniile Suceava – Putna, Suceava – Nisipitu, Suceava – Cacica rămân în continuare închise. Se poate circula doar până la Dornești. Trenurile internaționale 383-2 Vadu – Siret – Ruse și 382-1 Ruse – Vadu Siret circulă cu restricții de viteză.
Ploile au afectat și alte rute, în zona Liteni – Lespezi – Pașcani, precum și pe ruta Frasin – Vama.





