Învățământ

139 de profesori suceveni, rămași fără catedră în urma restrângerilor de activitate

Aproape 140 de profesori suceveni nu vor mai avea din toamnă același loc de muncă, întrucât în urma restrângerilor de activitate aceștia și-au pierdut posturile. Este vorba de acele posturi care din anul școlar dispar, și asta, așa cum a declarat inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă, „în primul rând din cauza scăderii numărului de elevi din școli, dar și din cauza titularizărilor ilegale făcute la anumite catedre, care nu trebuiau scoase la concurs”. Cele mai multe posturi din învățământul sucevean care din toamnă vor fi restrânse sunt cele de învățători și educatori, din mediul urban, dar vor dispărea și catedre de matematică, limba română, chimie și discipline tehnice. În fiecare școală unde au fost identificate posturi care din anul școlar viitor intră în restrângere de activitate, profesorii de la acele discipline au fost evaluați, și în funcție de rezultatele obținute, ultimii clasați nu vor mai avea același loc de muncă la anul. În această situație sunt, așa cum am mai precizat, 139 de cadre didactice din județ. Acestea au însă șansa de a-și găsi un alt loc de muncă, la sfârșitul acestei luni, pe 26 și 27 aprilie, când va avea loc ședința publică, unde profesorii care și-ai pierdut catedra în urma restrângerilor de activitate vor avea posibilitatea să ocupe un alt post vacant.

Recomandări

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță

Lecții de viață în mijlocul naturii: elevii din Liteni în proiectul „Respect pentru natură, respect pentru viață”

Școala Postliceală Sanitară Suceava solicită Consiliului Local aprobare pentru atribuirea numelui „Academician Profesor Dr. Leon Dănăilă”

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru, Universitatea din Suceava

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru

Târgul Toamnei la Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” Suceava – un eveniment al culorilor, tradițiilor și bucuriei copilăriei