Ieri, 18 iulie, s-au împlinit 138 de ani de la nașterea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Pe lângă intensa activitate spirituală desfășurată pe parcursul vieții sale, patriarhul Miron Criatea a jucat un rol esențial la înfăptuirea Marii Uniri din 1918. Mai multe amănunte despre personalitatea primului patriarh al României a oferit pr. conf. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă ’Dumitru Stăniloae’ din Iași: ’Patriarhul Miron Cristea s-a născut la 18 iulie 1868 în localitatea Toplița, jud. Harghita, primind la botez numele de Ilie. A urmat Teologia la Sibiu și apoi Facultatea de Teologie și Litere la Budapesta unde va obține titlul de doctor cu prima teză dedicată marelui poet Mihai Eminescu. După mai multe funcții deținute la Sibiu și după ce a fost călugărit, în anul 1909 a fost ridicat la demnitatea de Episcop al Caransebeșului unde va păstori până în anul 1918. A avut un rol esențial la înfăptuirea României Mari din anul 1918, motiv pentru care a fost găsit vrednic de a fi ridicat la rangul de Mitropolit primat în anul 1919. În anul 1925 a fost ales la rangul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind astfel primul patriarh al Bisericii noastre’.
Primul patriarh al României s-a remarcat printr-o amplă activitate pastoral-misionară și printr-o grijă deosebită pentru păstrarea tradițiilor românești. Pr. conf. dr. Ion Vicovan a spus pentru Radio Trinitas care au fost principalele realizări ale patriarhului Miron Cristea: „Patriarhul Miron Cristea al României a înființat un Seminar la Argeș care i-a purtat numele. A avut inițiativa de a organiza un Sinod panortodox, care nu s-a putut ține în vremea sa. A avut un rol esențial la menținerea Scaunului Patriarhiei Ecumenice în Constantinopol deoarece autoritățile locale turcești din acea perioadă doreau să-l scoată din Turcia. A avut mai multe inițiative, în parte fiind concretizate: înființarea Reședinței Patriarhale din București, înființarea Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, trimiterea mai multor tineri la studii, apariția primei Biblii Sinodale. A deținut un însemnat rol politic în perioada 1927-1930 când a făcut parte din Regenta Regală și în perioada 1938-1939 când a fost Prim Ministru al României”.




