În primul trimestru al acestui an, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava – Serviciul de Urgențe au ajuns 130 de sesizări cu privire la minori abuzați emoțional sau neglijați de părinți. După verificarea celor 130 de sesizări, pentru 29 de copii s-a instituit o măsură de protecție specială, iar pentru ceilalți copii au fost responsabilizați părinții și au rămas în monitorizarea primăriilor de domiciliu și a DGASPC Suceava.
Din cei 29 de copii și tineri luați de stat din familia naturală, zece au fost dați în plasament în regim de urgență, cinci au fost luați din familia naturală prin hotărârea Comisiei pentru protecția copilului, pentru opt minori abuzați a fost nevoie de o sentință judecătorească pentru a fi îngrijiți de stat, iar șase beneficiază de serviciile Protecției Copilului prin „Dispoziții admitere” a instituției de protecție socială.
Colaborare între instituții
Prin mijloacele pe care le are la dispoziție Protecția Copilului Suceava, dar și în colaborare cu primăriile, reprezentanții instituției de protecție socială încearcă să intervină și să ajute cât mai multe astfel de familii și cât mai mulți copii abuzați. Sunt și cazuri grave, în care se impune internarea în regim de urgență a minorilor abuzați, în Centrul de primire minori în regim de urgență Suceava, din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Suceava. Aici ajung copii în situație de risc. Imediat se face un plan de servicii, se ia legătura cu primăria de unde aparține minorul, se cere o anchetă socială, se stă de vorbă cu minorul, cu cei care aduc minorul în centru, poliție, reprezentanți ai primăriei, pentru a cunoaște care este situația acestuia, iar minorul intră într-un program de consiliere psihologică. În luna ianuarie, cele mai multe sesizări cu privire la minori abuzați emoțional sau neglijați de părinți au venit de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava (14 cazuri), de la diverse persoane fizice (11 sesizări), de la persoane anonime (nouă cazuri), de la primării (nouă sesizări), de la spital (un caz), de la Agenția Națională Pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (un caz), de la Centrul Maternal Suceava (un caz) și de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (o sesizare).
Majoritatea sesizărilor se referă la violență în familie și neglijență
Multe sesizări se fac direct la sediul Protecției Copilului Suceava, telefonic sau prin corespondență, dar și prin apel la Telefonul Copilului (0230 983). Majoritatea sesizărilor se referă la violență în familie (abuz fizic, abuz emoțional, abuz sexual) și cazuri de neglijare. În luna februarie, cele mai multe sesizări cu privire la copii abuzați au venit de la persoane anonime (15 sesizări) și de la IPJ Suceava (14 sesizări), celelalte sesizări provenind de la persoane fizice, primării, Protecția Copilului Piatra Neamț, Protecția Copilului Ploiești, spital și Telefonul Copilului.
În luna martie, 14 sesizări au venit de la persoane fizice care, cunoscând cazul unor copii abuzați, au semnalat situațiile de risc la DGASPC Suceava. La sfârșitul primelor trei luni ale anului, 487 de copii și tineri sunt beneficiari ai serviciilor de tip rezidențial din structura DGASPC, cei mai mulți dintre ei, 142, având vârste cuprinse între 10 și 13 ani, 139 de copii și tineri beneficiază de servicii rezidențiale private, 565 sunt crescuți de asistenți maternali profesioniști – „părinți de profesie”, 130 sunt în plasament la familii fără grad de rudenie, iar 381 de copii și tineri cresc în familii lărgite.