Incident colectiv

13 voleibaliste din echipa de juniori, la spital, după ce s-au intoxicat în cantonament

Dr. Ludovic Abiței: Ne vom deplasa la fața locului pentru a recolta probe din alimente
Dr. Ludovic Abiței: Ne vom deplasa la fața locului pentru a recolta probe din alimente

13 tinere voleibaliste, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, aflate în cantonament în orașul Solca, au ajuns la spital, cu simptome specifice unei toxiinfecții alimentare. Adolescentele au mâncat la o pensiune din localitate, iar medicii bănuiesc că de vină ar fi mâncarea care le-a fost servită. Cauzele incidentului vor fi investigate de specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care au anunțat declanșarea unei anchete epidemiologice.
Sportivele, componente ale grupei de junioare II volei, de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava, se aflau în cantonament la o pensiune din Solca de luni și au luat masa acolo în fiecare zi. Ele au început să se simtă rău marți, la câteva ore după ce au luat cina, care a constat în cartofi piure, chifteluțe și salată de varză. Minorele au acuzat greață, vărsături, diaree și febră pe tot parcursul nopții, iar miercuri dimineață și-au întrerupt antrenamentele pentru a merge la spital.
Au părăsit spitalul în aceeași zi
Adolescentele s-au prezentat împreună cu antrenorul lor la secția de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Suceava, unde au fost diagnosticate cu forme ușoare de toxiinfecție alimentară. Patru dintre ele au plecat acasă cu rețetă, imediat după ce au fost investigate, iar celelalte nouă au fost internate în regim de spitalizare de zi, ceea ce înseamnă că au plecat acasă în aceeași zi, după efectuarea în spital a tratamentului, urmând să revină la control după 24 de ore.
Directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Ludovic Abiței, a declarat ieri că pensiunea la care au fost cazate sportivele va face obiectul unei anchete epidemiologice, existând suspiciunea că mâncarea servită acolo ar fi provocat îmbolnăvirile. „Ne vom deplasa la fața locului pentru a recolta probe din alimente, de pe suprafețe și tegumentele personalului angajat”, a declarat medicul.
Patronul pensiunii: „Fetele s-au îmbolnăvit din cauza efortului”
De cealaltă parte, patronul pensiunii, care este și bucătarul stabilimentului, exclude posibilitatea ca mâncarea servită sportivelor să fi stat la baza îmbolnăvirilor, susținând că hrana a fost proaspătă și preparată în condiții corespunzătoare. „Pensiunea s-a dezvoltat ca o afacere de familie. Există o singură bucătărie, în care se gătește atât pentru noi cât și pentru clienți. Eu, soția mea, cei doi copii ai noștri, dintre care unul minor, de 7 ani și jumătate, precum și un angajat am mâncat același lucru. Am stat toți la aceeași masă cu fetele și antrenorul lor, iar nimeni în afară de ele n-a pățit nimic. Eu cred că este din cauza efortului depus de voleibaliste, fiindcă meniul era în regulă”, afirmă proprietarul, un fost sportiv de performanță.
Directorul Liceului Sportiv: „Fetele au mâncat pe ascuns produse din comerț”
De aceeași părere este și directorul Liceului Sportiv din Suceava, Dumitru Bernicu: „Nu este exclus, se pot produce indigestii după un antrenament susținut, dacă fetele au mâncat repede și cu poftă”. Bernicu nu exclude nici posibilitatea ca fetele să fi mâncat pe ascuns diferite produse din comerț și astfel să se îmbolnăvit. „Antrenorul nu le-a putut supraveghea permanent, când au ieșit în oraș și-au mai cumpărat un suc, o ciocolată, o pungă de snackuri. Și în pădure, când au fost la alergat, am înțeles că au mai mâncat diverse fructe, mure și zmeură”, a subliniat Dumitru Bernicu, adăugând că sportivele au mai fost cazate și în trecut la pensiunea respectivă, însă este pentru prima dată când au apărut asemenea probleme.

Recomandări

Amenzi de 60.000 de lei și activitate suspendată la barul unde s-a servit alcool minorilor, iar o elevă a ajuns la spital

Elisabeta Lipă a vizitat noua Bază Nautică din Fălticeni și a anunțat deschiderea unui Centru Național de Canotaj pentru Juniori

Elisabeta Lipă a participat la deschiderea noii baze nautice pentru canotori de la Fălticeni

Pensiunea din Sucevița unde 13 copii cazați au ajuns la spital cu probleme digestive, a fost amendată de DSP cu 6.000 de lei

13 copii au ajuns cu ambulanțele la Camera de gardă a Spitalului Municipal Rădăuți în seara zilei de 5 iulie
13 copii au ajuns cu ambulanțele la Camera de gardă a Spitalului Municipal Rădăuți în seara zilei de 5 iulie

Pensiunea din Sucevița, unde 13 copii cazați au ajuns la spital cu probleme digestive, a fost amendată de DSP cu 6.000 de lei