Peste o sută de polițiști judiciariști, cu sprijin de la luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale Suceava, au fost angrenați în ultimele zile în mai multe acțiuni investigative, câteva dintre ele concretizate și prin percheziții, în urma cărora 15 suspecți de furturi au fost puși sub acuzare. Este vorba de peste 20 de fapte de furt care erau înregistrate cu autori necunoscuți. O parte dintre fapte erau vechi, fiind comise anul trecut, iar unele chiar în 2015.
Comisarul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, a declarat că acțiunea din ultimele zile, dispusă de inspectorul-șef al IPJ Suceava, comisarul-șef Dorel Aicoboae, a fost cea mai amplă acțiune de identificare a autorilor de infracțiuni de furt din acest an.
Cinci percheziții la Dornești, într-un caz de furt din 2015
Una dintre acțiunile cele mai ample au fost în dimineața zilei de sâmbătă, la Dornești. În urma autorizațiilor obținute de la Judecătoria Rădăuți, polițiștii au efectuat cinci percheziții, la locuințele a cinci bărbați. Perchezițiile au vizat un furt comis tocmai în luna mai a anului 2015, în comuna Frătăuții Noi, când din incinta unui atelier au fost sustrase mai multe scule, cu o valoare estimată de 20.000 de lei.
Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au găsit o parte din bunurile pe care le căutau. A fost organizată inclusiv o scotocire a terenurilor virane de lângă casele suspecților, iar sub un pod, într-o pungă de plastic, a fost găsit un polizor, bun care a fost identificat ca al păgubitului din Frătăuții Noi.
Percheziții și la Vicovu de Sus, pentru probarea unor furturi
Tot sâmbătă, polițiștii, cu sprijinul unei grupe de intervenții a Serviciului de Acțiuni Speciale, au descins la Vicovu de Sus, în comunitatea de romi, de unde au ridicat două minore, una de 13 ani și una de 14 ani. Cele două sunt autoarele unui furt comis pe 15 mai, la Bilca.
Din casa unei femei de 64 de ani, din Bilca, au fost furate un telefon și o sumă de bani, prejudiciul fiind de 450 de lei. Polițiștii au găsit la percheziții telefonul furat și au mai ridicat și 100 de lei, în vederea recuperării prejudiciului.
Totodată a fost soluționată o altă cauză penală din 3 noiembrie 2015, privind infracțiunea de furt calificat comisă în noiembrie 2015, când din șura locuinței unei femei de 49 ani, din comuna Bilca, a fost sustras un generator.
Trei tineri de la Preutești, suspecți de mai multe furturi
Și pe zona Fălticeni, polițiștii au finalizat documentarea activității infracționale a doi tineri de 19 ani și a unuia de 22 de ani, toți trei din comuna Preutești, care au fost puși sub acuzare pentru infracțiuni de furt. Faptele au fost comise la Preutești și la Fălticeni, în intervalul februarie 2015 – noiembrie 2016, și au constat în furtul de bunuri dintr-un magazin, o anexă a unui imobil, un autoturism, precum și furt de carburant dintr-un tractor. Unul dintre suspecți s-a ales cu dosar penal și pentru conducerea unui moped fără permis de conducere.
În cazul celor trei, polițiștii vor înainta procurorilor documentația privind trimiterea în judecată.
Doi tineri suspecți de furturi, ridicați de polițiști din aeroport
Un alt caz interesant este legat de doi tineri, unul de 19 ani și unul de 21 de ani, din Șcheia și Moara, care au fost ridicați de polițiștii suceveni de pe Aeroportul Iași, de unde se pregăteau să plece în străinătate. Polițiștii erau pe urmele lor după ce au adunat probatoriu din care rezultă că aceștia au comis un furt de bani din locuința unui bărbat din Zvoriștea.
În cazul celor doi, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, tinerii fiind introduși în arestul IPJ Suceava.
Totodată, au fost puse în aplicare și două mandate de percheziție la domiciliile tinerilor, aceștia fiind suspectați de mai multe fapte penale.
În arestul IPJ Suceava a mai ajuns și un tânăr de 25 de ani, din Botoșani, care, vineri, a fost depistat pe DN 29A, la Adâncata, la volanul unui autoturism, având o concentrație de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul de la volan avea deja permisul suspendat, din 13 mai, pentru infracțiunea de refuz la prelevarea de mostre biologice. Având în vedere recidiva, acesta a fost reținut și apoi plasat sub control judiciar.






