Nu mai puțin de 13 persoane de etnie romă au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru o „bătaie sângeroasă” care s-a petrecut la mijlocul lunii iunie în localitatea Gulia, din Dolhasca.
Anchetatorii au stabilit că Decebal Dulap, Dumitru Dulap, Gheorghiță Sîrbu, Adrian Sîrbu, Zicu Sîrbu, Segal Sîrbu, Eugen Roman și Florin Roman se fac vinovați de comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă la infracțiunea de omor calificat. Pentru Robert Constantin, Adam Sîrbu și Vasile Sîrbu s-a reținut comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, în timp ce Ilie Moldovan și Darius Dulap vor fi judecați pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, tentativă la infracțiunea de omor calificat și distrugere.
Ca la răscoală
Bătaia cruntă din seara zilei de 17 iunie 2014 are la bază un conflict mai vechi existent între câteva familii din Gulia și care periodic se lasă cu incidente sângeroase.
În ziua amintită, una dintre victime, din familia Iordache, cunoscută și sub porecla de Tărzănel, a lucrat împreună cu alte rude și cunoscuți la construcția gardului împrejmuitor al proprietăților sale, o casă de locuit și un spațiu comercial.
„Spre seară, în jurul orelor 20.00, lucrările au încetat, iar părțile vătămate și muncitorii prezenți strângeau uneltele de lucru și făceau curățenie în curte. «Ca la un semn», membrii familiei Sîrbu și Dulap au pătruns fără nici un drept în curtea locuinței lui Tărzănel, cu toții având asupra lor diverse obiecte contondente (furci, topoare, răngi metalice, pari din lemn și cuțite). O parte dintre aceștia au pătruns pe poarta de acces auto, iar o altă parte a intrat pe poarta pietonală. Grupul de agresori format din inculpații Moldovan Ilie, Sîrbu Adrian, Roman Eugen, Roman Florin și Sîrbu Gheorghiță s-a năpustit asupra victimei, aplicându-i «cu sete»o ploaie de lovituri cu obiectele contondente pe care le aveau asupra lor în diverse zone vitale ale corpului, în special la nivelul capului”, se arată în rechizitoriul de sesizare a instanței de judecată.
Lovit cu furca, toporul și parii și apoi înjunghiat cu un cuțit
Un alt membru al familiei Iordache a fost și el victima furiei celor din clanurile Dulap și Sîrbu.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au reținut următoarele: „Inculpatul Moldovan Ilie i-a aplicat o puternică lovitură cu o furcă (cu partea metalică a acesteia) în cap, moment în care s-a dezechilibrat și s-a prăbușit la sol. În continuare victima a fost lovită cu muchia toporului în zona capului de către inculpatul Sîrbu Adrian, iar inculpații Roman Eugen și Roman Florin i-au aplicat multiple lovituri cu obiecte contondente (pari din lemn) în diverse zone ale corpului. În acest context, profitând de faptul că victima se afla la pământ, în imposibilitate de a se apăra, inculpatul Sîrbu Gheorghiță i-a aplicat acestuia o lovitură de cuțit în zona coapsei piciorului stâng”.
O acțiune premeditată
Anchetatorii susțin că nimic nu a fost întâmplător, cei din familiile Sîrbu și Dulap premeditând întreaga acțiune. Așa se face că în timp ce unii îi băteau „ca la carte” pe reprezentanții familiei Iordache, alți agresori au tăbărât pe celelalte victime.
„Celălalt grup de agresori, format din inculpații Sîrbu Segal, Sîrbu Zicu, Dulap Dumitru, Dulap Decebal, Dulap Darius, Constantin Robert, Sîrbu Adam și Sîrbu Vasilică, s-a năpustit asupra unei alte victime. Trebuie precizat faptul că cele două grupuri de inculpați, animate de dorința de răzbunare, de a-i vătăma ori chiar de a-i elimina pe membrii familiei Iordache, au pătruns simultan în curtea locuinței și s-au năpustit, repezit asupra celor două victime”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor suceveni.
Trebuie precizat că cele trei victime au avut nevoie între 65-85 de zile de îngrijiri medicale în urma loviturilor primite cu ocazia „răscoalei” de la Gulia din 17 iunie.
Grupările rivale, despărțite cu ajutorul gazelor lacrimogene
Războiul dintre cele două grupări rivale nu a putut fi stopat decât cu ajutorul „mascaților”. Grupe de luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava au intervenit în forță la Gulia și au dispersat mulțimea cu substanțe iritant-lacrimogene.
La vremea respectivă au fost săltate și aduse la audieri 15 persoane, iar 13 au fost reținute în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava pentru 24 de ore.
Zicu Sîrbu, Gheorghiță Sîrbu și Ilie Moldovan au și fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Interesant este că printre cei 15 agresori identificați se numără și două femei, Carmen Sîrbu și Mariana Sîrbu, care însă nu vor ajunge în fața instanței de judecată.