13 localități din județ au primit bani pentru lucrări de infrastructură



Prefectul județului Suceava, Sorin Popescu, a anunțat că 13 localități vor beneficia de finanțare din partea Guvernului României pentru continuarea sau începerea unor lucrări de infrastructură. Popescu a spus că banii sunt alocați din cotele din Taxa pe Valoarea Adăugată, valoarea investițiilor care ar urma să se realizeze în județul Suceava ridicându-se la suma de 3,269 milioane de lei. Investițiile vor fi realizate prin Programul de Dezvoltare a Infrastructurii din Mediul Rural.
Prefectul județului a spus că în cele 13 localități vor fi realizate lucrări pentru rețele de apă și canalizare, poduri și podețe și stații de epurare. Localitățile care beneficiază de fonduri sunt: Arbore, Berchișești, Câmpulung Moldovenesc, Drăgușeni, Dornești, Frătăuții Noi, Gura Humorului, Horodniceni, Mănăstirea Humorului, Pojorîta, Râșca, Sucevița și Zvoriștea.
Potrivit Hotărârii de Guvern prin care au fost alocate fonduri pentru aceste investiții, cele mai mari sume le-au primit localitățile Pojorâta, Sucevița și Dornești.