13 Ianuarie



13 Ianuarie
13 Ianuarie

„Folticenii în «Amintirile» lui Creangă”
„Cine, urcând dealul spre Baia, se întoarce cu privirea spre Halmul cel scăldat pururea’n soare, pe care cresc fânețele cele mai mândre și mai frumos mirositoare, și pe care, în sunet molcom de tilincă, pasc vite albe, acela zărește subtil, ascuns în verdele copacilor, Folticenii, unde la toată casa este livadă mare.
Panorama orașului te oprește locului. Din inima târgușorului se ridică, semeață biserica Adormirii, la stânga, mai departe, albește bisericuța Oprișenilor, cu țintirimul care adăpostește mormântul blândului povestitor Dragoslav, iar între ambele biserici, cu acoperișul înnegrit de vreme și cu o frumoasă turlă tăcută și singuratică, părăsită, mijește biserica Folticenilor Vechi.
Între aceste biserici se întinde orașul vechiu, boeresc. Dincolo, la dreapta, în jurul Sinagogei mari, cu puțină verdeață, cu acoperișurile dese, multicolore, altă lume: partea negustorească, trăind din târgul de Joia, și iarmarocul Sf. Ilie. Acest iarmaroc adună și azi vecinătățile din Bucovina și din județul Neamț”.
„Făt Frumos, Suceava, Anul V, 1930, Ianuarie – Februarie 1930.
„Expoziții culinare cu vînzare”
„TAPL Suceava organizează în localul bufetului «Expres» din oraș o expoziție culinară cu vînzare. În zilele imediat următoare, la Cîmpulung, Fălticeni, Rădăuți și în alte orașe din regiune vor avea loc expoziții culinare similare, cu noi sortimente de exponate de carne și cofetărie. Aceste expoziții sînt organizate în scopul îmbunătățirii calității sortimentelor din producția proprie și satisfacerii exigențelor mereu crescînde ale consumatorilor”.
„Zori Noi”, Anul XVII, nr. 4701, Suceava, Ianuarie 1963.