„Noi și celelalte națiuni din țară” (II)
„Ei bine această poporațiune are dorința de a trăi în pace cu ceilalți conlocuitori din țară, cât timp aceștia nu ne vor jigni în mersul nostru liniștit spre cultură și cât timp vor ține samă de drepturile ce ni se cuvin nouă și lor. Pute-se-va aceasta? Se va pute cu rutenii ortodocși din țară, cât timp greco-catolicii veniți din Galiția în anii din urmă nu se vor amesteca între noi și între rutenii ortodocși, și cât timp greco-catolicii, străini de țară, nu-și vor aroga și dreptul de a se împune mai că prin forță ca conducători ai rutenilor ortodocși. Se va pute înainte de toate cu germanii din țară și s’a putut și până acuma; noi am spus’o de repețite ori cum stăm cu dânșii și cum vom rămâne”.
„Revista politică”, Anul II, Nr. 6, Suceava, August 1887.
„La Tribunalul din Suceava”
„În coridorul Tribunalului din Suceava a așteptat o gospodină din Șcheia în ziua de 30 Iuli dela orele 8 și jumătate demineața până la 5 după amiazăzi să fie strigată la termin, căci era citată pe oara 11 a.m. Zădarnică a fost așteptarea femeiei. Ba și mai mult. La 11 oare s’a anunțat singură și domnișorul care strigă pe toți cei citați i-a spus să vină după amiazăzi la 5 și venind atuncea aghiotantul i-a spus că s’a întârziat și nu are ce căuta”.
„Deșteptarea”, Anul IX, nr. 60, Cernăuți, 5/18 August 1901.