Un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră Vicov a reușit, duminică seară, să facă cea mai mare captură de țigări de contrabandă de pe raza de competență a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Suceava. Duminică, în jurul orei 19.00, polițiștii de frontieră suceveni au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de competență a Sectorului Vicov, acțiune coordonată de șeful IJPF Suceava, comisar-șef Cezar Ciorteanu.
Polițiștii au observat cu ajutorul aparaturii de termoviziune, în apropierea frontierei, un grup de persoane care se deplasau dinspre Ucraina spre interiorul României, către două microbuze care staționau în zonă. Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la IJPF Suceava, comisar Ilie Poroch Serițan, suspecții au fost somați verbal, însă au ignorat avertismentul și au încercat să fugă. În această situație, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind tras un foc de armă în plan vertical, reușindu-se astfel reținerea a trei cetățeni români, Ion Plac, în vârstă de 43 de ani, din județul Timiș, Ilie Cazac, de 29 de ani, din Rădăuți, și Viorel Plac, în vârstă de 39 de ani, din Vicovu de Jos. În zona unde au fost reținuți cei trei se aflau două microbuze înmatriculate în Marea Britanie și Bulgaria, care erau încărcate cu 300 de baxuri care conțineau 124.370 de pachete de țigări de contrabandă de diferite mărci, de proveniență ucraineană și Republica Moldova.
Celor trei bărbați li s-au întocmit acte premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere ilegală a frontierei de stat, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți. Țigările, în valoare de aproximativ 800.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră suceveni, iar cele două microbuze, în valoare de 16.000 de lei fiecare, au fost indisponibilizate la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Vicov. Totodată, în cazul suspecților, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și de arestare pentru 29 de zile, a mai arătat comisarul Poroch Serițan.
Captură record
125.000 de pachete de țigări de contrabandă capturate în zona Vicov
