Decizie

121 de suceveni au pierdut pensiile de invaliditate



Directorul Casei Județene de Pensii Suceava, Camelia Chitul
Directorul Casei Județene de Pensii Suceava, Camelia Chitul

Directorul Casei Județene de Pensii Suceava, Camelia Chitul, a anunțat că 121 de pensionari suceveni și-au pierdut pensiile de invaliditate. Chitul a spus că, din luna iulie 2010 și până în prezent, a avut loc o acțiune de verificare a încadrării în gradul de invaliditate a dosarelor de pensie de invaliditate.
Astfel, în această perioadă au fost verificate 18.299 de dosare de pensie de invaliditate, 121 de persoane fiind depensionate. Alți 597 de suceveni au trecut din gradul II de invaliditate în gradul III.
Camelia Chitul a spus că în evidențele Casei Județene de Pensii Suceava sunt 33.350 de pensionari de invaliditate. Șeful CJP Suceava a explicat că depensionarea persoanelor care beneficiază de o pensie de invaliditate se face la revizuirea dosarului medical, la cererea persoanei care beneficiază de o astfel de pensie în situația în care starea de sănătate se îmbunătățește, precum și ca urmare a verificării corectitudinii încadrării într-un grad de invaliditate.
Cele mai frecvente boli țin de sistemul nervos, aparatul respirator sau tulburări mentale
Camelia Chitul a spus că cei 121 de suceveni care și-au pierdut pensiile de invaliditate sufereau de boli ale aparatului circulator, ale sistemului nervos, ale sistemului osteorticular, ale aparatului respirator sau aveau tulburări mentale. În urma controalelor efectuate s-a constatat faptul că starea de sănătate a celor 121 de suceveni s-a îmbunătățit, motiv pentru care s-a luat decizia de a li se anula pensia de invaliditate.
„Persoanele care sunt depensionate redobândesc capacitatea deplină de muncă și se pot angaja în condițiile legii sau se pot înscrie la o altă categorie de pensie, în cazul în care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii”, a declarat Camelia Chitul.
Ea a mai adăugat că acțiunea de verificare a încadrării într-un anumit grad de invaliditate continuă și în momentul de față.
„În situația în care, în urma acestor controale, va rezulta că dreptul la pensia de invaliditate a fost acordat prin săvârșirea unei infracțiuni, atât beneficiarul pensiei, cât și persoanele care au participat în orice mod la acest lucru vor răspunde în condițiile legii”, a încheiat Chitul.