1200 de locuri de parcare vor fi amenajate de Primăria Suceava, din care 800 la Sala Polivalentă



Locuri de parcare puține printre blocuri
Locuri de parcare puține printre blocuri

Una dintre principalele probleme cu care se confruntă sucevenii, lipsa locurilor de parcare, pe fondul creșterii explozive a numărului de mașini utilizate de fiecare familie, la care se mai adaugă și cele pe firme, va fi parțial rezolvată în unele zone din municipiu.
Conducerea Primăriei Suceava a anunțat că anul acesta vor fi amenajate aproximativ 1200 de locuri de parcare, cea mai amplă lucrare în acest sens urmând să fie cea de la Sala Polivalentă, care este în curs de finalizare.
Practic, acolo vor fi amenajate peste 800 de locuri de parcare, necesare pentru desfășurarea de evenimente sportive și nu numai.
O altă parcare publică importantă care va fi dată în folosință anul acesta este cea de lângă Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, proiect demarat de municipalitatea suceveană în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Principala atracție turistică a Sucevei – Cetatea de Scaun, va beneficia în sfârșit de o parcare amenajată, cu aproximativ 140 de locuri, tot în urma unui parteneriat, de data aceasta între Primărie și Consiliul Județean, după cum a precizat primarul Vasile Rîmbu.
În privința parcărilor prin cartiere, în plan este o parcare de 28 de locuri pe strada George Coșbuc, în vreme ce diverse soluții de mărire a numărului de locuri de parcare se caută pentru zone precum George Enescu, Zamca, Burdujeni, Mărășești.
Conform unor calcule estimative, în municipiul Suceava există doar un singur loc de parcare amenajat la patru-cinci autoturisme.



Recomandări

Prefectul Andronachi explică de ce este necesară reanalizarea hotărârilor privind locurile de parcare și taxele locale din Suceava

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Licitarea locurilor de parcare continuă în Suceava, dar se înființează o comisie de îmbunătățire a regulamentului de atribuire

Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate
Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate