120 de familii nevoiașe din județ au primit alimente și produse de igienă din partea Fundației FARA

120 de familii nevoiașe din județ au primit alimente și produse de igienă din partea Fundației FARA. Reprezentanții fundației, care au ajuns la familii numeroase din zonele din județ cele mai afectate de sărăcie, au spus că nu ar fi reușit singuri, dacă nu ar fi primit ajutor prin Fondul de Urgență inițiat de Fundația Comunitară București și ING România.
„Suntem extrem de recunoscători să beneficiem de această generozitate și să avem oportunitatea de a putea sprijini ceea ce se dovedește a fi o luptă crâncenă, una care nu este mediatizată suficient. Am reușit să oferim pachete de bază unui număr de 120 de familii din zonele afectate ale județului Suceava, iar numărul va crește la următoarea aprovizionare”, au precizat voluntarii FARA. Comunitățile sărace din județul Suceava, au mai precizat reprezentanții Fundației FARA, prezintă cel mai înalt risc la expunerea cu COVID-19, din cauza alimentației improprii și a igienei precare. Pachetele de sustenabilitate oferite de FARA familiilor sărace, prin Fondului de Urgență, conțin alimente de bază, dar și produse de igienă.
În prezent, în județul Suceava, FARA are următoarele programe: Program de prevenire a abandonului școlar, pentru sute de copii din familii fără posibilități, în comunele Baia și Preutești, Casa „Sf. Nicolae” de tip familial, pentru copii lipsiți temporar sau permanent de îngrijirea părinților, centre de recuperare pentru copii cu nevoi speciale (Centrul „Emanuel” din municipiul Suceava și Centrul „Sf. Tereza” din Fălticeni), locuințe protejate pentru tineri cu dizabilități intelectuale (casele „Sf. Maria” și „Sf. Iosif” din comuna Fântâna Mare și Casa „Elisabeta” din comuna Cacica) etc.

Recomandări

Casa Teona împlinește un an – un an de joacă, terapie și comunitate pentru copiii cu cerințe speciale din județul Suceava

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate