Mobilități

12 studenți belgieni, în stagiu de practică la Centrul Școlar „Sf. Andrei” din Gura Humorului



Un grup de 12 studenți belgieni de la Haute Ecole Lucia de Brouckère din Bruxelles, însoțiți de profesorul Kim Verheggen, se află într-un stagiu de practică pedagogică la Centrul Școlar „Sfântul Andrei”, Gura Humorului.
Tinerii, aflați în ultimul an de studiu, se pregătesc să devină educatori, nouă dintre ei, și institutori, trei dintre ei, pentru învățământul special. Studenții au venit pe 18 ianuarie, iar stagiul lor se va încheia pe 1 februarie.
În primele două zile, studenții au asistat la orele educatorilor și învățătorilor de la Centrul Școlar „Sf. Andrei” , apoi, sub îndrumarea acestora, vor susține activități specifice la clasele I-VIII. Din cauza barierelor de limbă, orele sunt preponderent axate pe domeniul terapie ocupațională, ludoterapie, socializare și autonomie, dar și cu elemente de terapie cognitivă.
Profesorul Kim Verheggen se află pentru a cincea oară la Gura Humorului. Anul trecut, acesta, împreună cu studenții cu care a venit au oferit școlii o donație de 2.750 de euro, din care s-au cumpărat medicamente pentru infirmeria școlii, ceea ce a permis îmbunătățirea substanțială a serviciilor medicale oferite elevilor școlii.
„La rândul nostru, ca gazde, încercăm să le arătăm musafirilor noștri o parte din frumusețile plaiurilor bucovinene, să îi facem să simtă ospitalitatea românească, să le desenăm în suflet dorul de a reveni în România”, a spus Calina Dulgheru, responsabil de stagiul de la Centrul Școlar „Sf. Andrei”.



Recomandări