Finanțare

1,2 milioane de euro pentru reabilitarea Muzeului de artă „Ion Irimescu”

Muzeul dedicat marelui sculptor fălticenean Ion Irimescu va fi refăcut printr-o serie de investiții în valoare de aproximativ 1,2 milioane de euro, cea mai mare parte a banilor provenind din fonduri europene.
În cursul zilei de joi, 10 septembrie, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord – Est a transmis municipalității fălticenene că proiectul ”Repararea, reabilitarea și modernizarea obiectivului de patrimoniu Muzeul de Artă Ion Irimescu, din municipiul Fălticeni” a fost acceptat pentru etapa de contractare.
Proiectul se va derula prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 5. – Dezvoltarea Durabilă a Turismului Regional și Local, Domeniul de intervenție 5.1. – Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural și crearea sau modernizarea infrastructurilor conexe.
Premergător semnării contractului de finanțare, în următoarele săptămâni, urmează ca reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regionale Nord – Est să vină la Fălticeni pentru o vizită a obiectivului propus spre reabilitare.
Primăria Fălticeni are în derulare încă un proiect cu fonduri structurale, constând în reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri din municipiu.

Recomandări

50 de ani de la înființarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, marcați prin lansarea unui album de artă semnat de Grigore Ilisei

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Șoldan anunță că județul Suceava poate accesa deja 15 milioane de euro pentru infrastructura afectată de inundații