CROS

12 medalii naționale pentru atleții din Fălticeni



12 medalii naționale pentru atleții din Fălticeni
12 medalii naționale pentru atleții din Fălticeni

Cu toate că se antrenează în condiții modeste, atleții Clubului Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni au reușit în weekend evoluții de excepție la finalele Campionatului Național de Cros pentru juniori II și III, ce au avut loc la Sfântu Gheorghe. Cel mai bun parcurs l-a avut echipa de băieți juniori II, formată din Iulian Roșu, Radu Lupu, Alin Comărniceanu, Vlad Țepeluș și Andrei Repede, care a câștigat în final, titlul de campioană națională, înaintea multor cluburi de renume din țară. Tot în concursul rezervat băieților, dar la juniori III, echipa fălticeneană antrenată de Cătălin Coman a alergat excelent, terminând cursa pe poziția secundă, fapt ce i-a asigurat medalia de argint și titlul de vicecampioană națională. După două medalii de argint cucerite anul acesta în sală, Alexandru Niță a recidivat și la naționalele de cros, unde în concursul individual la juniori III a cucerit o nouă medalie de argint. Dintre atleții din Fălticeni s-a mai remarcat și Ionela Palamariuc, care a reușit o medalie de bronz cu echipa de junioare II a CSM Suceava, din care au mai făcut parte sportivele Iulia Coșarcă, Anca Bălănucă, Irina Macovei, Sorina Plitea și Elena Hasna. Prin aceste rezultate de excepție, CSȘ „Nicu Gane” din Fălticeni a reușit să ocupe primul loc în topul medaliilor câștigate de cluburile din țară.



Recomandări

Adolescentele din Fălticeni și Suceava au făcut senzație în întrecerile de seniori de la Campionatul Național de Înot

Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot
Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot