„Internatul din Rădăuți”
„Știți, eu am slujit la oaste ca cătană proastă și în țimbra noastră erau răgute (recruți) și doi feciori de popă și unul de profesor, dară noi, cătanele, eram tot una și nu ni spunea nici căprariu’, nici domnu’ laitn’ (locotenent) că am fi mojici și nu făcea nicidecum deosebire între noi, feciorii de țărani și feciorii de domni. Și așa m-am gândit că ar trebui să facă și noul ales director la târnatu’ (internatul) din Rădăuți, adică să nu se facă deosebire între copiii de țărani și între cei de domni, căci banul nostru, al țăranului, îi tot așa de bun ca și banul domnilor, numai cu deosebirea că noi, țăranii, n-avem lefi grase și că câștigăm banu’ tare greu și dacă muncim și-i băgăm pe băiații noștri la târnat, apoi vrem să fie și ei cătați omenește și îngrijiți și hrăniți, căci, dacă poate și plătim noi ceva mai puțin decât feciorii de domni, atunci să nu uite domnii că târnatu’ capătă multe mii de coroane ajutoare de la țară și împărăție și acești bani tot trebuie scoși din bir și de pe spatele noastre”.
„Foaia poporului”, nr. 31 din 16 iulie 1911.
„A fost, cîndva, un parc…”
„Și a fost, cîndva, la Fălticeni, un parc. Copaci falnici, umbră, aer, mireazmă de tei, un pavilion cochet, bănci, iar în chioșc fanfara cînta. Întîi a venit o dispoziție pentru prohibirea vînzării de băuturi spirtoase la pavilion, întrucît cheflii strică liniștea bolnavilor din spitalul de-alături. Apoi a venit nepăsarea care a ros chioșcul, a schilodit băncile, a întinat aleile și a lăsat ciorile, toate ciorile din oraș, să năpădească arborii. Cît despre pavilion, el moare încet, dar implacabil, cu fiecare fereastră care i se răpește, cu fiecare scîndură ce i se smulge, lăsat în voia vînturilor și a…descurcăreților”.
„Zori Noi”, Anul XXIII, nr. 6708, Suceava, Vineri 11 iulie 1966.
