12 Ianuarie



12 Ianuarie
12 Ianuarie

„Chestii școlare”
„Ce cunoscinți însă aduc școlarii din școlile noastre primare sătesci, și din unele orașe din Bucovina, când vin la esamenul de primire în gimnasiul nostru, mai ales la întâia clasă românească? Ei citesc slab, accentuând cuvintele fals, nu sciu bine calcula și scriu numerele fals, unii n’au nici idee de ortografia românească, sau n-au esercițiu în scriere și nu cunosc analisa gramaticală mai nici decum, sau foarte superficial. Resultatul esamenului nu poate deci să fie favorabil și urmarea e respingerea chiar și acelor școlari cari, de altmintrelea, arată că sunt destul de talentați”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul V, nr. 4, Cernăuți, Joi 12 Ianuarie 1895.
„Modificarea tarifului pentru scrisori”
„Cu începere dela 1 Ianuarie 1930, taxa scrisorilor pentru prima unitate de greutate (20 de grame) se mărește de la 5 lei la 6 lei. Taxa scrisorilor locale rămâne ca și până acum de lei 4, tot astfel rămânând nemodificată și taxa de 2 lei pentru fiecare greutate suplimentară.
„Cuvântul Țărănimii”, Anul IX, Nr. 125, Ianuarie 1930.
„Construcții sucevene”
„În următoarele luni vor începe lucrările de construcție ale noului cvartal «Centru» din orașul Suceava. Pînă în prezent, au fost aprovizionate magaziile șantierului pentru această lucrare cu diferite materiale de construcție, printre care 1.000.000 de cărămizi, 200 mc cherestea, 400 tone ciment, 200 tone var, 40 tone radiatoare calorifere, 20 tone țevi instalații negre și zincate, 10 km conductori electrici”.
„Zori Noi”, Anul XVI, nr. 4385, Suceava, Sîmbătă 13 ianuarie 1962.