12 Ianuarie



„Metoda Zakarko”
„Metoda Zakarko”

„În comuna Vorniceni”
În comuna Vorniceni s-a prezentat o echipă de agenți fiscali în frunte cu N. Varavoi spre a face încasările pentru sat și comună. Prezentându-se un agent la locuința comerciantului Nuchan Schmellzer, spre a încasa impozitul cuvenit și acesta neavând suma necesară, i s’a sechestrat o juncă. Pe la orele 5 p.m. s’au prezentat în biroul primăriilor toți agenții, făcând o dare de seamă asupra tuturor încasărilor. La un moment dat, mai multe geamuri fură sparte. Imediat s’a sculat dl. primar Nicolai Berar și, mergând înspre ușă să vadă cine a fost spărgătorul, fu deodată atacat de comerciantul Schmellzer, care i-a administrat primarului mai multe lovituri”.
„Suceava”, Anul I, Nr. 4, Ianuarie 1935.
„Metoda Zakarko”
În ultimul trimestru al anului 1955, muncitorii din cadrul SECF Burdujeni au obținut o serie de rezultate bune în munca pentru o cât mai bună circulație a trenurilor.Prin folosirea metodei Zakarko la regulatoarele de circulație, metodă de urmărire a circulației trenurilor și stabilirea încrucișărilor de trenuri, regularitatea circulației trenurilor la îndrumare și parcurs s-a îmbunătățit cu 3 la sută față de trimestrele anterioare. Staționarea vagoanelor la încărcare-descărcare s-a redus cu 12 la sută față de normă iar la tranzit cu prelucrare s-a redus cu 16 la sută. Rulajul vagoanelor s-a îmbunătățit cu 25 la sută în luna decembrie a anului 1955”.
„Zori Noi”, Anul X, nr. 2536, Suceava, Ianuarie 1956.



Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței