Verdict

12 foști senatori și deputați suceveni și-au primit înapoi pensiile speciale tăiate acum doi ani

Palatul de Justiție Suceava
Palatul de Justiție Suceava

Cei 12 foști senatori și deputați suceveni care au atacat în instanță tăierea pensiilor speciale au avut câștig de cauză. Un magistrat de la Secția Civilă a Tribunalului Suceava a admis acțiunea foștilor parlamentari și a anulat Ordinul nr. 454 din data de 5 martie 2021 privind încetarea plății indemnizației pentru limita de vârstă. Soluția nu este definitivă și a fost atacată la Curtea de Apel Suceava, unde s-au derulat deja două termene de judecată. Următorul termen este în luna octombrie. Cele 12 persoane implicare în acest proces sunt: Sanda-Maria Ardeleanu, Cezar Cioată, Petre Dorel Crăciun, Constantin Gheorghe, Sabin Ghilea, Gabriel Dan Gospodaru, Teodor Hauca, Petru Juravlea, Epifanie Maerean, Gavril Mîrza, Mihai Neagu și Tiberiu Aurelian Prodan.
La nivel național sunt deja o serie de procese care au ajuns la final, iar 200 de foști senatori și deputați și-au primit înapoi drepturile care le-au fost tăiate. În ceea ce privește procesul de la Suceava, acesta a durat mai mult ca urmare a unei cereri venite din partea reprezentanților celor două camere ale Parlamentului, care au solicitat să se constate că Tribunalul Suceava nu este competent să judece această cauză. Verdictul a fost însă favorabil foștilor senatori și deputați. ”Respinge excepția necompetenței materiale a Secției civile a Tribunalului Suceava, invocată de pârâți prin întâmpinare. Constată competența generală, materială și teritorială a Tribunalului Suceava Secția I Civilă”, au arătat magistrații.
Actul normativ prin care s-au tăiat indemnizațiile foștilor parlamentari a fost aprobat de Parlament în luna februarie a anului 2021, ceea ce a stârnit nemulțumirea acestora, care au afirmat că măsurile adoptate sunt neconstituționale. Pensiile speciale pentru parlamentari au fost reintroduse în 2015, după ce fuseseră anulate în timpul guvernării Boc. Conform legii 96/2006 un parlamentar primea o indemnizație specială în valoare de 2.000 de lei pentru un mandat, existând cazuri în care pensiile speciale ajungeau chiar și la 10.000 de lei în cazul senatorilor și deputaților care au avut mai multe mandate.

Recomandări

Senatorul Virgiliu Vlăescu atrage atenția că România pierde 869 milioane de euro din PNRR pentru că actuala guvernare nu renunță la pensiile speciale

Senatorul Virgiliu Vlăescu atrage atenția că România pierde 869 milioane de euro din PNRR pentru că actuala guvernare nu renunță la pensiile speciale

AUR Suceava are președinția Comisiei pentru tineret și sport din Senat, prin senatorul Virgiliu Gheorghe Vlăescu

AUR Suceava are președinția Comisiei pentru tineret și sport din Senat, prin senatorul Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Foto Facebook

AUR are un senator și trei deputați, PSD – un senator și doi deputați, SOS – un senator și doi deputați, PNL – un senator și un deputat, USR – un deputat, POT – un deputat

AUR are un senator și trei deputați, PSD – un senator și doi deputați, SOS – un senator și doi deputați, PNL – un senator și un deputat, USR – un deputat, POT – un deputat