117 firme, la licitația organizată de Direcția Silvică la începutul săptămînii



Peste 104.000 de metri cubi de material lemnos au fost vînduți în urma unei licitații organizate la începutul acestei săptămîni la sediul Direcției Silvice Suceava. Directorul tehnic al instituției silvice, Mihai Mihețiu, a declarat că 117 firme din cele 156 care au participat la licitație au adjudecat 104.236 de metri cubi de lemn, la un preț mediu pe metru cub de 689.500 de lei vechi. „Față de licitațiile anterioare s-a înregistrat o tendință de scădere a prețurilor ofertate de agenții economici, motivată în principal de problemele pe care le-a avut valuta și de scăderea pe piața lemnului a cererii pentru lemn de fag”, a explicat Mihețiu. Volumul de masă lemnoasă scos la licitație de Direcția Silvică Suceava a fost de 104.787 de metru cubi, 500 de metri cubi nefiind adjudecați. Cota de tăiere alocată Direcției Silvice Suceava pentru acest an este de 947.000 de metri cubi, din care 660.000 de metri cubi pentru agenții economici, 105.000 de metri cubi pentru nevoile proprii și diferența de 182.000 de metri cubi pentru populație.