Hoț în hotel

110 milioane de lei vechi, furate dintr-o cameră de hotel



Nu mai puțin de 110 milioane de lei vechi au fost furate, ieri după-amiază, dintr-o cameră a hotelului „Azur” din municipiul Rădăuți. Banii cu pricina fuseseră scoși din bancă cu numai o zi înainte, păgubitul, un bărbat din județul Botoșani, intenționând să-și cumpere un imobil pe raza localității de domiciliu.
Lipsa banilor a fost constată ieri, în jurul orei 14:30, atunci când Reluțu D., din comuna botoșăneană Lunca, muncitor pe șantierul de la Dornești al firmei austriece „Egger”, s-a întors în camera de hotel și a observat că ușa de la cameră era deschisă, iar încuietoarea distrusă. Polițiștii aveau să stabilească ulterior că ușa camerei în care era cazat botoșăneanul fusese spartă cu un târnăcop. Anchetatorii spun că au întocmit deja o listă de suspecți și că prinderea autorilor e doar o chestiune de timp. Oamenii legii încearcă să dea în cel mai scurt timp de hoți și să recupereze și ce se mai poate din cele 110 milioane de lei vechi, bani pe care păgubitul îi împrumutase din bancă pentru a-și cumpăra o casă în comuna Lunca.



Recomandări

Individul care a lovit cu sabia în cap un polițist, trimis în judecată alături de șapte inculpați pentru afaceri de milioane de lei cu etnobotanice