Acțiune

110 metri cubi de lemn confiscat și amenzi de 15.000 de lei, în urma unor controale la lemnari

Controalele au vizat agenții economici din domeniul lemnului Foto www.revistamobila.ro
Controalele au vizat agenții economici din domeniul lemnului Foto www.revistamobila.ro

Câteva zile de controale forestiere, efectuate la agenți economici având ca specific activități legate de exploatarea, transportul, debitarea și comercializarea lemnului, au dus la confiscarea unei importante cantități de material lemnos și aplicarea unor amenzi usturătoare celor care au încălcat legea. Controalele au fost efectuate în perioada 24-27 iulie de către o echipă de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații și Criminalitate Economică Suceava, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Suceava și au vizatagenții economici de pe raza județului Suceava despre care se dețineau date că săvârșesc ilegalități în domeniul achizițiilor, prelucrării și comercializării materialului lemnos, cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor datorate statului. În timpul controalelor au fost verificate două societăți comerciale, fiind aplicate 4 amenzi contravenționale, în valoare de 15.000 de lei.
O situație deosebită a fost înregistrată de echipele de control la o societate comercială din comuna Moldovița, unde s-a constatat lipsa din gestiunea depozitului societății a cantității de 110 metri cubi lemn rotund, în valoare totală de 16.681 lei. Cu ocazia controlului au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.000 lei, fiind luată măsura confiscării cantității de 110 metri cubi de lemn rotund.

Recomandări

O autoutilitară în valoare de 70.000 de lei, confiscată după două transporturi ilegale de lemn în valoare de 2.000 de lei