Cinci dintre cei nouă indivizi săltați în urmă cu două zile de ofițerii și procurorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate, fiind acuzați că fac parte dintr-o rețea internațională de trafic de droguri, au fost arestați preventiv, în noaptea de marți spre miercuri, de judecătorii Tribunalului Suceava.
George Ionuț Bleancă, Constantin Mitică Jardă, Bogdan Iovu, Mihai Marian Piroșnicu și Decebal Lucian Ignătescu, zis „Panterică”, majoritatea din municipiul Suceava, au fost încarcerați pe o perioadă de cel puțin 29 de zile în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Anchetatorii susțin că în celulele de la subsolul sediului poliției județene urmează să ajungă și un al șaselea individ, în prezent dat dispărut, pentru care procurorii vor solicita eliberarea unui mandat de arestare în lipsă și darea sa în urmărire generală.
Toți cei șase au fost puși sub învinuire pentru faptul că, susțin anchetatorii, racolau tineri cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani, în special din municipiul Suceava, le finanțau deplasarea în țări de proveniență a stupefiantelor, de unde erau preluați de membri unor rețele internaționale de traficanți de droguri de mare risc, din Turcia sau America de Sud, și plătiți să transporte diferite cantități de cocaină și heroină dintr-o țară în alta.
„De la începutul anului 2009 până în prezent au racolat cel puțin 11 persoane, pe care le-au pus la dispoziția unor rețele internaționale de traficanți de droguri de mare risc”, explică procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, precizând că toți cei 11 cărăuși au fost arestați în diferite țări din Europa și America de Sud, fiind confiscate de la aceștia circa 13 kilograme de cocaină și 4 kilograme de heroină.
Este și cazul lui Radu Iulian Silvaș (25 de ani), din municipiul Suceava, fost handbalist, tânăr prins și arestat pe data de 11 martie 2009, pe aeroportul internațional Pinto Martins din Brazilia. Suceveanul avea asupra sa aproape 4,5 kilograme de cocaină, și, potrivit propriilor declarații, era cărăuș pe ruta Brazilia-Italia și primea 2000 de euro pentru fiecare transport. A fost condamnat, ulterior, la cinci ani și jumătate de închisoare.
Lista sucevenilor prinși în ultimele luni pe teritoriul Braziliei cu droguri asupra lor cuprinde alți trei tineri: Alexandru Victor Hostiuc (18 ani), elev, prins cu 2,13 kilograme de cocaină, și Georgeta Albu (20 de ani) și Gina Elena Lăzăreanu (19 ani), prinse cu 5,1 kilograme de cocaină.
„Există indicii că, în total s-au traficat peste 80 de kilograme de droguri de mare risc”, se arată într-un comunicat de presă al structurilor de combatere a crimei organizate.
Cărăușii au furat drogurile și au încercat să le vândă la Suceava
Procurorul șef al DIICOT Suceava, Marius Cazac, a recunoscut, ieri, că există o legătură între cazul celor trei tineri prinși în flagrant (n.r. – pe 12 iunie a.c.), în parcarea de la Iulius Mall, în timp ce încercau să vândă aproape două kilograme de heroină contra sumei de 17.000 de euro și dosarul sucevenilor care lucrau pentru rețele de trafic internațional de droguri.
Cei trei suceveni încătușați în parcarea de la mall (Ovidiu Petriceac, zis „Mârlanu”, Lucian Lupu, alias „Lucas”, și Adrian Marian Andrușcă, poreclit „Vulpița”) au fost la rândul lor cărăuși de stupefiante.
Cei trei au furat cele aproape două kilograme de heroină dintr-un transport de droguri și încercau să le vândă în Suceava.
„Cercetările vor continua până la identificarea tuturor participanților la săvârșirea acestui gen de infracțiuni și tragerea lor la răspundere penală”, a conchis șeful DIICOT Suceava.
În „sevraj” după bani
11 suceveni arestați în diferite țări din Europa și America de Sud, pentru trafic de droguri




