11 școli sucevene afectate de inundații vor fi refăcute cu fonduri PHARE



11 unități de învățămînt sucevene care au fost afectate de inundațiile din acest an vor fi reabilitate cu fonduri PHARE, a anunțat, săptămîna trecută, prefectul Orest Onofrei. Este vorba de școlile din Vadu Moldovei, Frasin, Verești, Siminicea, Corocăiești, Ciocănești, Prisaca Dornei, Drăgușeni, Arbore, grădinița nr. 1 din municipiul Fălticeni și grădinița din comuna Baia. Onofrei a declarat că Uniunea Europeană va aloca 5,5 milioane de euro pentru reabilitarea școlilor din țară care au avut de suferit de pe urma inundațiilor, la care se vor adăuga alte 1,8 milioane de euro pe care le va aloca Guvernul României. „Am numit prin ordin un colectiv de lucru format din reprezentanți ai Prefecturii, Consiliului Județean, Inspectoratului Școlar Județean și Inspecției în Construcții care va evalua fiecare obiectiv în parte, va tipul de lucrări care trebuie realizate și costurile în euro”, a mai spus Onofrei.