Pătrăuțenii n’au biserică
„Mai ales biserica și școala sunt stâlpii de foc, cari arată unui popor calea mântuirii. Dar eu pot zice, fără frică de păcat, că Pătrăuțenii n’au biserică. Căci dacă în schitul lor de călugărițe încap curat numai 150 din cele aproape 3.000 de suflete creștine din legea noastră, câte le are Pătrăuțiul, apoi oare cine mai poate zice că, cu o biserică ca aceasta, ar putea fi vorba de o învățătură temeinică, de o păstorie sufletească cum se cade a tuturora în legea evangheliei lui Hristos? Iată pricina de ce mulțime de Pătrăuțeni nu văd sfânta biserică decât poate din Paști în Paști, și încă și atunci stând numai în ograda ei, ori o văd numai la cununie ori poate niciodată. Iată de ce și cei peste 300 de copii școlari ai Pătrăuțiului nu pot merge la biserică decât numai de vr’o două-trei ori pe an și atunci stau ticsiți ca scrâmbiile și mulți leșină, cum s’a întâmplat foarte des”.
„Deșteptarea”, Anul I, Cernăuți, 15 Martie 1908, Nr. 9.
„Sfatul femeiesc” (I)
„În 1938 un gest al unui grup de doamne din înalte societate bucovineană, asupra căruia s’a oprit prea puțin atenția publicului, s’a tradus în fapt prin înființarea unei asociații feminine, denumită ‘Sfatul femeiesc’. Scopul acestei asociații, după cum prevăd statutele, este de ajutorarea, îndrumarea și ocrotirea femeii creștine, îndeosebi a femeii de la țară, venită la oraș pentru a căuta serviciu, spre a se feri de desnaționalizare, demoralizare de a-și păstra portul, limba, demnitatea și banul câștigat prin muncă onestă…Mijloacele de acțiune ale societății sunt înființarea unui cămin propriu ‘Casa Femeii’, înființarea de cursuri practice de artă culinară și de gospodărie, pentru pregătirea personalului de serviciu, crearea unui birou de informațiuni, pentru plasarea femeilor în diferite servicii, îndrumarea femeilor de la țară pentru a munci rațional, de a se folosi de produsele muncii lor pentru o bună valorificare”.
„Suceava”, Anul I, nr. 50, Martie 1939.
