11 Iulie



11 Iulie
11 Iulie

„Din Vatra Dornei”
„Din cauza proastei aprovizionări cu carne, orașul suferă de lipsa ei. Afară de cei de la restaurante și câteva persoane privilegiate, cari iau toată carnea bună de la măcelari, nu se poate căpăta nici o bucată de carne bună în oraș. Credem că primăria îi poate obliga pe măcelari de a vinde în primul rând carne suficientă și în al doilea rând de a o vinde la toți, fără nici o deosebire, respectând prețurile tarifare…
De câtva timp, umblă prin parcul băilor diferiți indivizi cu liste de subscripție și chete, molestând publicul vizitator. Atragem atenția administratorilor băilor asupra acestui lucru, pentru a supraveghea mai bine parcul și liniștea vizitatorilor”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, nr. 4865, Iulie 1936.
„La Broșteni”
„La Broșteni se află într-un stadiu avansat construcția a 120 de apartamente. Constructorii șantierului TCMM Frasin depun eforturi pentru a termina execuția acestora la 1 august a.c., cu două luni mai devreme față de termenul stabilit. Prin darea în folosință a noilor blocuri, numărul apartamentelor construite pentru mineri la Ostra, Broșteni și Pîrîul Ursului, se apropie de cifra de o mie. Acestora li se adaugă trei cămine cu 570 de locuri”.
„Zori Noi”, Anul XXIII, nr. 6714, Suceava, Iulie 1969.