Statistici negre

108 decese din cauza cancerului, în primele trei luni ale anului

Incidența cancerului în rândul sucevenilor este în continuă creștere, arată o statistică a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Potrivit datelor contabilizate de această instituție, în perioada ianuarie-martie a.c., numărul persoanelor afectate de cumplita maladie a crescut cu 554 față de 2008, în același interval.
Cifrele înregistrate în primele trei luni ale lui 2009 indică 7.836 de suceveni diagnosticați cu tumori maligne, comparativ cu 7.282, în 2008, în aceeași perioadă. În intervalul ianuarie – martie a.c., au decedat din cauza cancerului 108 persoane, dintre care 18 la spital, iar restul la domiciliu, anul trecut, în aceeași perioadă, numărul deceselor fiind de 111, din care 20 în spital.
Cancerul de stomac a făcut cele mai multe victime
Ca urmare a tumorilor maligne localizate la nivelul stomacului, în primele trei luni ale lui 2009 au murit 11 persoane, față de 20 în perioada similară a anului trecut, în timp ce cancerul traheii și bronhiilor a ucis alte 21 persoane, comparativ cu 16 în același interval din 2008.
Tot în primul trimestru al lui 2009, cancerul mamar a omorât cinci femei, față de șase anul trecut, în aceeași perioadă, iar cel de col uterin două, comparativ cu opt în 2008, în perioada similară.

Și asta, în timp ce în intervalul ianuarie – martie 2009, cancerul de prostată a determinat decesul a nouă suceveni, față de șase în 2008, în aceeași perioadă, după cum arată datele oficiale ale Direcției de Sănătate Publică Suceava.
Institut Regional de Oncologie la Iași, până la finele lui 2009
Până la finele anului, la Iași, va fi înființat Institutul Regional de Oncologie, al treilea din țară după cel din București și Cluj. Acesta va funcționa în noua clădire a Spitalului de Urgențe Sf. Ioan din Copou, va avea o capacitate de 170 de paturi și va deservi atât populația adultă, cât și copiii.
Noul Institut va beneficia de circuite funcționale adecvate și aparatură performantă și va putea dezvolta și activități de cercetare științifică, prin desfășurarea unor programe eficiente de screening și prin dezvoltarea și implementarea unui registru de cancer.
Secțiile noului spital vor fi organizate, restructurate și dimensionate astfel încât să ofere populației din toate județele Moldovei, inclusiv Suceava, accesul la servicii complete, eficiente și de calitate pentru toate cazurile oncologice.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Stabilizarea datoriei publice – implicații pentru nivelul adecvat al deficitului bugetar primar

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Numărul sucevencelor care s-au vaccinat pentru a preveni apariția cancerului este în creștere. În acest an s-au vaccinat și doi băieți

Numărul sucevencelor care s-au vaccinat pentru a preveni apariția cancerului este în creștere. Foto medikali.ro
Numărul sucevencelor care s-au vaccinat pentru a preveni apariția cancerului este în creștere. Foto medikali.ro

Evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!” a strâns peste 6.000 de lei pentru tratamentul Serenei, eleva de la Colegiul „Petru Rareș” diagnosticată cu cancer