Finanțare

100.000 de euro pentru reabilitarea termică a blocului din fața Casei de Cultură Suceava



Blocul situat față în față cu Casa de Cultură Suceava, la parterul căruia se află și sediul unui important operator de telefonie – Orange, va fi reabilitat termic, fără ca locatarii să fie nevoiți să suporte cheltuielile din buzunarul propriu.
Acest lucru este posibil ca urmare a unui parteneriat din Programul Operațional Comun România – Moldova – Ucraina, în care Primăria Suceava face parte ca urmare a oportunității oferite de Consiliul Județean Suceava.
Primarul Ion Lungu, a spus că, în calitate de partener în proiect, municipalității sucevene i-ar reveni suma de 100.000 de euro.
“Intenția municipalității sucevene este de a intra în acest program cu blocul nr. 4 de pe strada Nicolae Bălcescu, cu toate cele patru scări ale sale – A,B,C,D. Blocul este situat vizavi de Casa de Cultură și reabilitarea sa vine ca o continuare a programului de modernizare a zonei centrale”, a explicat edilul sucevean.
Ion Lungu a spus că alte blocuri din Suceava urmează să fie reabilitate termic cu fonduri europene, dar nu există încă normativele care trebuie respectate pentru a beneficia de finanțarea pusă la dispoziție de Uniunea Europeană.