La finele săptămânii trecute, 10.000 de puieți de salcâm au fost plantați la Călinești, pe un teren degradat, care va fi astfel stabilizat dar și pus în valoare.
Acțiunea de împădurire, care a durat două zile, vineri și sâmbătă, a fost pornită la inițiativa primarului comunei Șerbăuți, Cătălin Sănduleac, la aceasta participând angajați din primărie, voluntari din localitatea Călinești dar și salariați ai firmei Cim Prim SRL – în total 35 de persoane.
Împădurirea suprafeței de două hectare de teren degradat a avut atât un scop ecologic, astfel fiind asigurată stabilitatea versantului aflat la marginea localității, care prezenta semne clare de eroziune a solului și un început de alunecare de teren, cât și unul economic – viitoarea pădure de salcâm având un valoros potențial productiv.
De altfel, o pădure de salcâm este bine venită și pentru apicultorii din zonă, mierea de salcâm fiind una dintre cele mai apreciate, datorită aromei deosebite și a valențelor terapeutice.
Cei 10.000 de puieți de salcâm plantați la Călinești au fost achiziționați de Primăria Șerbăuți de la Direcția Silvică Suceava, care a asigurat sprijin tehnic printr-o echipă de silvicultori, angajați ai Ocolului Silvic Pătrăuți.