În comuna Gălănești

100 de metri de apărări de maluri au fost distruse de rîul Suceava



Peste 100 de metri de apărări de maluri de pe rîul Suceava au fost distruse în urma ultimelor ploi în comuna Gălănești, existînd pericolul inundării mai multor gospodării și a terenurilor agricole aflate în apropiere. Potrivit autorităților locale din comuna Gălănești, imediat după ce s-a constatat ruperea digului respectiv s-a intervenit cu mai multe utilaje, reușindu-se blocarea cu copaci și pietre a spărturii. „În urma precipitațiilor din 18 – 20 august a.c., digul de rezistență de pe malul drept teritorial al comunei Gălănești a fost grav avariat pe o porțiune de aproximativ 100 de metri, fiind necesară intervenția imediată pentru ca apa să nu inunde terenurile din jur”, a spus viceprimarul din Gălănești, Gheorghe Iacoviță. Potrivit ultimelor evaluări, pentru executarea lucrărilor de refacere a digului ar fi necesară suma de 650 de milioane de lei. Viceprimarul acestei comune a mai spus că în vederea remedierii avariilor, administrația locală a luat deja legătura cu constructorul digului, SC Civica S.R.L. Suceava, avînd în vedere că întreaga lucrare este finanțată prin programul SAPARD.



Recomandări