Traficul rutier de pe strada Aurel Vlaicu, care face legătura între Gara Ițcani și DN2 Suceava – Siret se va îmbunătăți, după ce Primăria Suceava va finaliza lucrările de refacere a carosabilului.
Pentru a fi demarată investiția respectivă, ea trebuie să fie mai întâi aprobată în ședința de Consiliu Local de joia aceasta, când va fi discutat și proiectul de hotărâre inițiat de primarul Ion Lungu, ce prevede alocarea a mai bine de 10 miliarde de lei în acest scop.
Porțiunea de drum ce urmează să fie reabilitată are o lungime de 0,9 kilometri, în prezent fiind într-un avansat stadiu de degradare, ce afectează siguranța circulației atât pietonale cît și rutiere.
Suprafața carosabilă pe care vor fi efectuate lucrări de turnare a covoarelor asfaltice este de 5850 mp, la care se mai adaugă racordurile cu străzile laterale, adică 293 mp. Asfaltarea străzii Aurel Vlaicu va fi finalizată în aproximativ 2 luni.





