„O nouă eră la primăria Iacobeni”
„În comuna balneo-climaterică Iacobeni a fost numit primar Vlad Nichitovici. Din primele zile ale instalării s’a putut constata că d-sa a venit în fruntea acestei comune cu gândul și dorința sinceră de-a munci pentru ridicarea acestei stațiuni din toate punctele de vedere: edilitar, cultural, social și național…Dintre multiplele puncte de program enunțate de dl. primar Vlad Nichitovici țin să mă opresc asupra unuia și anume: ridicarea unui monument al eroilor. Au trecut peste 30 de ani de când în părțile acestea – la Mestecăniș – s’au dat cele mai crâncene lupte din istoria neamului. Totuși până astăzi, comuna Iacobeni nu are un monument al eroilor. Este o desconsiderare față de eroii căzuți pe aceste fronturi și o rușine pentru aceia care n’au să le cultive virtuțile și să învețe ceva din pilda morților…Pentru acest gând frumos îi aducem noului nostru primar cele mai sincere nemulțumiri”.
„Suceava”, Anul I, nr. 55, 10 Martie 1939.
„Harnici grădinari”
„Muncitorii grădinari de la Întreprinderea «6 Martie» din Rădăuți fac intense pregătiri pentru obținerea unei recolte bogate de legume și zarzavaturi. Ei au cărat îngrășăminte pe terenul pentru grădinărit și au reparat 1.800 m.p. răsadnițe. Nu de mult au semănat usturoi pe o suprafață de un hectar, precum și o jumătate de hectar cu spanac. În răsadnițe s-a semănat salată, ridichi de lună, etc. În curînd grădinarii de la întreprinderea «6 Martie» vor distribui în piața orașului Rădăuți cca. 60.000 căpățîni de salată verde, 8.000 legături de ridichi de lună și peste 400 kg spanac. După scoaterea acestor cantități de zarzavaturi, în cele 1.800 mp răsadnițe se va însămînța a doua recoltă de legume și zarzavaturi, iar la sfîrșitul lunii aprilie, pe aceeași suprafață, se vor răsădi roșii, ardei și varză timpurie. Pentru primăvară, grădinarii vor pregăti 6.000 cuburi nutritive cu roșii și ardei, iar 1.600 cuburi nutritive cu asemenea zarzavaturi vor fi plantate în oale speciale”.
„Zori Noi”, Anul IX, nr. 2274, Suceava, Joi 10 martie 1955.