10 kilograme de mezeluri, furate în miez de noapte dintr-un magazin



Persoane necunoscute au spart în noaptea de marți spre miercuri un magazin din comuna Vicovu de Jos și au furat nu mai puțin de 10 kilograme de mezeluri. Pe lîngă acestea, hoții, care au intrat în magazin prin spargerea ușii de acces și a unui grilaj metalic, și-au umplut plasele și cu detergenți, confecții și băuturi alcoolice, prejudicial total fiind de peste 10 milioane de lei vechi. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „s-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”.