Sunt cuvinte rostite în secolul al IV-lea, dar care nu s-au învechit ca atâtea cuvinte rostite de oamenii lumii vechi, pentru că în ele clocotește o puternică credință în idealurile mărețe ale omului și mai ales ale creștinului: dreptate, bunătate, dragoste, desăvârșire. Și mai mult decât atât, aceste cuvinte nu s-au învechit, pentru că cel care le-a scris a trăit viața în Hristos, Dumnezeu Cuvântul, Care este „ieri și azi și în veci Același” (Evr. 13, 8).
- Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu. Dacă omul n-ar fi păcătuit – spunea Sfântul Ioan Gură de Aur – „ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată încât harul Duhului Sfânt să fi ținut locul Scripturii în sufletele noastre. Și după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot așa ar fi trebuit ca și inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul Sfânt.” Dar, întrucât omenirea s-a depărtat de harul acesta, trebuie – ne îndemna el în continuare – să pornim pe o nouă cale: pe calea Sfintelor Scripturi.
- Autorul Scripturii este „Stăpânul îngerilor și Domnul celor vii și al celor morți. Acela le-a legiuit pe acestea [scrierile sfinte n.n.]”. Drept consecință „chiar dacă ar învia un mort, chiar dacă s-ar pogorî înger din cer, totuși Scripturile sunt mai vrednice de credință decât toate” , tocmai datorită inspirației. „Când auzi pe Proorocul zicând: ««Acestea zice Domnul»», depărtează-te de pământ – ne atenționa Sfântul Ioan – ridică-te și tu la cer, gândește-te cine este cel ce-ți grăiește prin acela”.
- O mărturie clară a inspirației dumnezeiești a Sfintei Scripturi o reprezintă, în viziunea sfântului Ioan Gură de Aur, chiar conținutul acestor cărți sfinte, care nu ar putea fi opera unor oameni, nici măcar a filosofilor antici „care au cugetat adânc asupra sensurilor existențiale” și care „nu au reușit să ajungă la o cunoaștere a tainelor legate de lumea nevăzută”. În schimb, deși neînvățați, Sfinții Apostoli, prin puterea harului dumnezeiesc, au descoperit întregii lumi tainele cele adânci ale credinței, devenind „guri” prin care vorbește Dumnezeu.
- Admițând cele afirmate până acum, înțelegem că citirea Sfintei Scripturi devine realmente „vorbire cu Dumnezeu” – după cum o numea sfântul Ioan Hrisostom – conținutul ei fiind mesajul originar al lui Dumnezeu, adresat oamenilor prin inspirația Duhului Sfânt, iar cercetarea și mai apoi împlinirea cuvântului însemnând răspunsul omului. De aceea citirea Sfintei Scripturi trebuie să fie prioritară și nu secundară în viața noastră.
- Mesajul transmis de către Dumnezeu prin Sfânta Scriptură se adresează fiecărui credincios în parte și astfel cuvântul lucrează în conformitate cu trebuințele fiecăruia. „De vei cădea în oarecare ispite aici – în Sfânta Scriptură – vei găsi o mare mângâiere. De cumva vei cădea în păcate, tot în această carte vei găsi mii de leacuri. De vei ajunge în sărăcie și în strâmtorare, uită-te în această carte, vei găsi limanuri de scăpare. De ești drept, multă siguranță găsești în ea, iar de ești păcătos, multă, mângâiere.” Te necăjește femeia – spunea în acest sens sfântul Ioan Gură de Aur – te supără copilul, te mânie sluga, te urmărește cu ura lui dușmanul, te invidiază prietenul, îți amărăște zilele vecinul, Drept aceea avem nevoie neîncetat de armele Scripturii.”
- În mergerea noastră spre Împărăția cerurilor rolul lucrării cuvântului este esențial. Prin lucrarea cuvintelor „ne stricăm sau ne mântuim sufletul – spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Cuvintele ne pornesc spre mânie și tot ele ne îmblânzesc din nou. Un cuvânt de rușine ne aprinde în suflet pofta, iar un cuvânt cuminte ne face curați la suflet și la trup.” Astfel, dacă un singur cuvânt [omenesc n.n.] are atâta putere – remarca el – cu atât mai mult sunt pline de putere cuvintele Sfintei Scripturi.
- Mesajul scripturistic reprezintă o continuare a dialogului inițiat de către Dumnezeu cu omul, chemat la comuniunea iubitoare cu Creatorul său. Prin lucrarea cuvântului lui Dumnezeu, omul se menține ca făptură cuvântătoare și rațională în acest dialog. De aceea măsura îndepărtării de cuvintele Sfintei Scripturi înseamnă măsura îndepărtării de statutul de om și apropierea de ființele neraționale și necuvântătoare, cărora nu se adresează cuvintele dumnezeiești. Nimic nu arată mai bine că cineva are suflet de om ca dragostea de cuvintele dumnezeiști; după cum nu-i altă dovadă și alt semn că cineva are suflet dobitocesc, de animal, ca disprețul aruncat cuvintelor dumnezeiești.
- Prin cuvântul lui Dumnezeu care lucrează în noi, „făurim sufletul nostru: dacă e stricat îl îndreptăm, dacă e vechi îl înnoim”. Îl făurim, pentru că acest cuvânt lucrează așa după cum în fiecare meserie se lucrează cu anumite instrumente. Uneltele „meseriei” noastre sunt „cărțile apostolice și profetice și toată Scriptura, de Dumnezeu inspirată și de folos spre învățătură (cf. II Tim. 3, 16) – spunea sfântul Ioan Gură de Aur – și după cum aceia [meseriașii n.n.], cu instrumentele lor fac toate obiectele ce li se cer, tot așa și noi, cu dumnezeieștile Scripturi, făurim sufletul nostru”. Dacă se vor împlini cele cuprinse în Sfânta Scriptură „nu veți mai fura, nu veți mai fi lacomi, nu veți mai răpi bunul altuia … veți alunga din sufletele voastre toate relele și orice viciu”.
- Cuvântul lui Dumnezeu lucrează în sufletul fiecărui credincios într-un mod atât de evident încât, Sfântul Ioan Gură de Aur compara adesea această lucrare cu hrana necesară întreținerii vieții biologice, afirmând că „precum hrana aceasta (trupească) noi o pretindem în fiecare zi, tot așa pretindem ca și cuvintele credinței pururea să le cerem, pururea să ne hrănim cu ele, pururea să le trăim, într-una vorbind de aceasta, pururea meditându-le, fiindcă au în ele nu orice fel de hrană”. Ceea ce este hrana pentru trup, aceea este învățătura cuvintelor dumnezeiești pentru suflet. „Nu numai cu pâine va trăi omul – spune Mântuitorul – ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).
- Cuvintele Scripturii „nu sunt cuvinte simple, ci cuvinte ale Sfântului Duh” – considera Sfântul Ioan – atât de eficiente prin lucrarea lor încât „poți găsi, chiar într-o silabă, mare comoară”. Fiecare cuvânt „cuprinde în el multă bogăție de idei”, „nu este chiar virgulă din Scriptură, în care să nu se afle comoară pusă în adâncul ei”, fiindcă cei care au scris textul Sfintei Scripturi „au scris inspirați de Duhul Sfânt și de aceea cele scrise au mare comoară ascunsă în ele.” Dar adevăratele comori nu sunt așezate la suprafață, ele nu se descoperă singure de la cea dintâi privire. Ele sunt ascunse la mare adâncime. Or, acela care caută o comoară ascunsă în adâncurile pământului n-o va afla niciodată dacă nu-și pune în lucrare toată puterea și toată hărnicia.
Omul contemporan este încărcat cu multe probleme cotidiene, marcat de întrebări frământătoare care îi împresoară existența, împovărat de griji inerente vieții pământești. În fața tuturor provocărilor, răspunsul veșnic eficient rămâne cuvântului lui Dumnezeu; cuvântul pe care trebuie să-l cercetăm, să-l împlinim, să-l trăim. Cât de eficientă este lucrarea cuvântului lui Dumnezeu? Vom constata fiecare pe măsură ce vom împlini cuvântul.
Arhid. Bogdan HRIȘCĂ
