„Despre alegerile de altădată”
„Odată, prin 1936, la alegeri, mă găseam într-un sat din Dorohoi.
Candidații diverselor partide burgheze, liberali, țărăniști și alți reprezentanți ai partidelor istorice se întreceau pe ulițele satelor în arta de a ademeni pe alegători cu promisiuni demagogice stropite din belșug cu băutură.
Primarul și șleahta lui umblau ziua și noaptea pregătind pe fini și cumetri cu bîte și ciomege destinate celor ce-și exprimau vreo nemulțumire față de starea de lucruri existentă în țară. Atunci oamenii muncii nu aveau nici un drept în afară de dreptul de a se prăpădi de foame și de boli. Oamenii tocmiți de moșier și de coconul maior Gălușcă erau mai tot timpul pe urmele alegătorilor. Unora li se făceau fel de fel de promisiuni: că după alegeri vor trăi mai bine, vor fi mulțumiți, vor avea marea cu sarea – cum zice o vorbă din bătrîni. În ziua alegerilor mi-am așteptat rîndul la centrul de votare. Primeam din cînd în cînd cîte un ghiont, drept avertisment, din partea jandarmilor plătiți să facă educația alegătorilor. După ce am primit cartea de vot, un jandarm m-a împins în gheretă…N-am vrut să-i votez pe jecmănitori și am pus ștampila pe toată lista, de nu se mai cunoștea nimic. Jandarmul, care observa bine totul, mă zvîrli afară unde, la un semn al său, o bandă de ciomăgași mi-a administrat o bătaie că am zăcut după aceea multă vreme”.
„Zori noi”, Anul X, nr. 2559, Suceava, Vineri 10 februarie 1956.