Acțiune

10 dosare penale și amenzi de sute de milioane, în urma unor controale la gatere

O armată de polițiști și silvicultori au fost implicați, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o amplă acțiune pe linia prevenirii, transportului, prelucrării și comercializării ilegale a materialului lemnos. Acțiunea s-a desfășurat pe parcursul a două zile (vineri și sâmbătă) și au participat cadre ale Serviciului Poliției de Ordine Publică, ale Serviciului de Investigare a Fraudelor, polițiști din cadrul polițiilor municipale și orășenești, precum și lucrători ai posturilor de poliție comunale, împreună cu specialiști de la Direcția Silvică și ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare. În total, nu mai puțin de 161 de polițiști și 25 de silvicultori. Rezultatele nu au întârziat să apară în urma acțiunii oamenilor legii, nu mai puțin de 10 dosare penale fiind întocmite în cele două zile. Oamenii legii au verificat zeci de gatere și au făcut zeci de pânde în păduri, fiind aplicate aproape 260 de amenzi, valoarea acestora depășind 640 de milioane de lei vechi. Acțiuni similare sunt anunțate și în perioada următoare.

Recomandări

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Întâlnire între polițiști din Suceava și din Cernăuți, într-un proiect finanțat de UE privind infracțiunile de mediu